S-a triplat numărul de maşini blocate de Serviciul de Parcări din Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 3.300 de maşini „încălţate“ de la începutul acestui an. Dublarea numărului de angajaţi ai Serviciul Public Siguranţa Traficului (S.P.S.T. ) Satu Mare a dus la triplarea, de la începutul acestui an, al numărului de şoferi obligaţi să achite taxa de 150 de lei pentru deblocarea roţilor.


În perioada Ian-Iun 2010, agenţii constatatori din cadrul S.P.S.T.  au dispus măsura de blocare a 3226 vehicule parcate aiurea. „ Având un număr mai mare de angajaţi, reuşim să facem constatări nu doar în zona celor 2000 de locuri de parcare pe care le administrăm, ci şi pe trotuare spaţii verzi şi alte zone“, spune Adrian Neacşu, şeful S.P.S.T. Satu Mare. Numărul maşinilor cărora le-au fost blocate roţile pentru că au staţionat neregulamentar s-a triplat. „Dacă înainte de suplimentarea, în luna ianuarie a numărului de angajaţi, reuşeam se înregistrau circa 18 -20 de blocări pe zi, acestea ajung în prezent , la o medie de peste 60 de maşini pe zi“ mai spune Adrian Neacşu.

Serviciul Public Siguranţa Traficului (S.P.S.T. ) Satu Mare a amendat anul acesta şi taximetrişti, 8 amenzi dintre aceştia fiind amendaţi cu câte 2500, depistând şi un taximetrist care şi-a falsificat abonamebtul pentru parcare, acesta fiind cerceat penal de poliţie. Aproape 200 de vehicule abandonate sau fără stăpân , au fost ridicate de S.P.S.T anul acesta sumele rezultate din valorificare fiind virate la bugetului local.



Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă