Regizor austriac, acuzații privind minori dezbrăcați sau în scene violente în filmul produs de el

0
Publicat:

Un regizor austriac este acuzat că a folosit minori dezbrăcați sau în scene violente, la turnarea unui film despre pedofilie, numit „Sparta“. Scenele au fost filmate în județul Satu Mare, în 2019. Filmul „Sparta” va fi prezentat în premieră pe 9 septembrie, la Festivalul Internațional de Film din Toronto.

Poliția Satu Mare face cercetări în acest caz FOTO DIICOT - Poliția română

Bărbatul de 69 de ani este acuzat că în filmul despre pedofilie pe care l-a produs a folosit minori dezbrăcați sau în scene violente. Secvențele au fost filmate în localitatea Necopoi, în județul Satu Mare, în 2019.

Poliția Satu Mare s-a sesizat din oficiu și a deschis un dosar penal.

Acuzațiile la adresa regizorului arată că acesta ar fi permis ca șapte copii cu vârste cuprinse între nouă și 16 ani ia parte la scene cu nuditate, violență și alcoolism. De asemenea, acuzațiile se referă la faptul că minorii nu ar fi fost informați că vor apărea într-un film despre pedofilie și nu ar fi primit suport de specialitate.

Potrivit scenariului, filmului este concentrat jurul unui profesor de judo, cu înclinații spre pedofilie, care vine în România să predea lecții de judo unor copii.

Avocatul regizorului combate toate acuzațiile și spune că sunt false. Potrivit lui, minorii ar fi fost protejați și au primit suportul necesar. Mai mult, el arată că totul s-a făcut cu acordul expres al părinților, noteză presaSM.

Poliția face cercetări

Poliția Satu Mare a transmis un comunicat de presă.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii situației de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun”, transmite Poliția Satu Mare.

Primarul comunei Homoroade din județul Satu Mare, de care aparține satul Necopoi, a spus că autoritățile locale nu au fost informate despre producerea filmului în comuna lor.

Noi nu am fost contactați la acea dată, dar țin minte că oamenii au fost foarte încântați că vor apărea într-un film. Am vorbit și cu doamna de la asistență socială și pe noi nu ne-au contactat producătorii! În schimb, au fost alte două familii care i-au cerut părerea doamnei de la asistență socială și recomandarea a fost să nu intre în această poveste. Mai mult, doamna din Primărie a luat numărul de telefon al producătorilor și a încercat să-i contacteze, dar n-au răspuns”, a transmis Simion Ardelean, citat de aceeași sursă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026