Procurorii DIICOT au efectuat peste 40 de percheziţii domiciliare. Au fost ridicate sume importante de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare au efectuat în această dimineaţă 42 de percheziţii domiciliare, într-un dosar de contrabandă şi camătă

În cauză s-a reţinut că mai multe capturi de ţigarete de provenienţă ucraienană, peste 400.000 de bucăţi, au fost introduse în ţară peste făşia verde, încă din luna februarie a acestui an. Ulterior, acestea ar fi fost preluat de membrii grupării şi comercializate în Satu Mare. 

Procurorii au pus în executare 10 mandate de ducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor de contrabandă şi camătă, acestea urmând a fi prezentate procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, pentru audieri şi dispunerea de măsuri legale.

Forţele de ordine au stabilit că în perioada septembrie 2019 – noiembrie 2020, pe raza judeţului Satu Mare, s-a constituit şi a activat un grup infracţional organizat implicat în activităţi ilicite pe linia contrabandei cu ţigări şi a cămătăriei.

Liderul grupării este principalul furnizor de ţigări de contrabandă din zona Piaţa Someş din municipiul Satu Mare, ţigări care sunt depozitate la domiciliul său, al fiului său, cât şi al mamei sale, dar şi în apartamente situate în apropierea pieţei, care aparţin unor persoane vulnerabile, uşor influenţabile, pe care membrii grupării le forţează să-i sprijine prin folosirea ameninţărilor şi a actelor de violenţă. 

Ţigările de contrabandă sunt furnizate liderului de către mai multe persoane ce le achiziţionează de la diverşi cetăţeni ucraineni, care le introduc pe teritoriul României prin trecerea frauduloasă a fâşiei verzi, în zona comunei Cămârzana. 

Ţigările obţinute de la aceşti furnizori sunt comercializate, în special, cu amănuntul, în Piaţa Someş din municipiul Satu Mare, de către membrii grupării.
Cantităţile şi frecvenţa vânzării acestor ţigarete au adus venituri considerabile membrilor grupării care au ajuns sa obţina averi importante, să conducă autoturisme de lux şi să deţină sume mari de bani si bijuterii.

”Cu privire la faptele de cămătărie s-a reţinut faptul că, liderul împrumuta persoane vulnerabile financiar, cu diverse sume de bani, practicând o dobândă de 120%. Aşa-zisa contabilitate, respectiv trei registre, în care este păstrată evidenţa persoanelor împrumutate era ţinută de către mama liderului. Persoanelor împrumutate care aveau venituri salariale, le erau reţinute drept garanţie cardurile şi codurile PIN ale acestora, în caz contrar recuperarea datoriilor se realiza prin metode de constrângere, constând în ameninţări verbale şi fizice”, au transmis reprezentanţii DIICOT.

Pe parcursul investigaţiilor au fost ridicate aproximativ 400.000 de ţigarete de provenienţă ucraineană, iar în urma percheziţiilor au fost ridicate până în prezent 25 de baxuri cu ţigarete de contrabandă, dar şi importante sume de bani.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 14 persoane.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Oradea, al lucrătorilor de poliţie din cadrul SICE, BIC şi Serviciului Criminalistic al IPJ Satu Mare, şi al jandarmilor din cadrul IJJ Satu Mare.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Zeci de percheziţii DIICOT la Iaşi pentru capturarea unei reţele care a creat un prejudiciu de 12 milioane de euro

Traficanţii care au rescris modul în care se face contrabandă. Pedepsele ridicole la care au fost condamnaţi

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare