Percheziţii DIICOT: Mascaţii caută la Satu Mare traficanţi de maşini de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT Piteşti au efectuat 19 percheziţii domiciliare pe raza a cinci judeţe, printre care şi Satu Mare, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate formată din 34 de persoane specializată în infracţiuni de înşelăciune, spălarea banilor, fals în înscrisuri oficiale şi sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2011, membrii grupării, cetăţeni români, italieni şi bulgari au constituit un grup infracţional având ca obiectiv introducerea în ţară a unor autoturisme de lux.

Potrivit procurorilor DIICOT, o parte din membrii grupării aveau rolul de a introduce pe teritoriul  României, în baza unor documente falsificate şi cu seriile de caroserie modificate, autovehicule din Italia, care figurau în bazele de date ale autorităţilor italiene ca fiind sustrase, acestea fiind ulterior  comercializate de către liderul grupării.

Ba mai mult, există suspiciuni că membrii grupării aveau rolul de a introduce  pe teritoriul României autovehiculele care făceau obiectul unor  contracte de închiriere în Italia şi care ulterior erau comercializate, de asemenea, de către  liderul grupului, prin intermediul mai multor complici.

“Ulterior comercializării lor în România către cumpărători de bună credinţă,  titularii contractelor de închiriere înscenau furtul acestora. Există suspiciuni că membrii grupării falsificau contractele de vânzare – cumpărare şi facturile fiscale care atestau nereal transferul de proprietate din patrimoniul societăţilor care închiriau autoturismele în patrimoniul membrilor grupului infracţional organizat”, informează DIICOT.

Autovehiculele astfel introduse erau preluate de către liderul grupului, care, prin intermediul unor colaboratori ce deţineau funcţii de execuţie, obţinea omologarea autovehiculelor de la reprezentanţele Registrului Auto Român.

În urma precheziţiilor au fost identificate  31 de autoturisme de lux care au fost comercializate la un preţ total de 1 milion de euro, însă valoarea lor de piaţă reprezintă dublul acestei sume.

La sediul DIICOT Piteşti au fost duse la audieri 24 persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale în cauză.

 Vă recomandăm şi

VIDEO  Veste proastă de Ziua Păcălelilor pentru Gheorghe Anghel, fost primar de Caracal: procesul său intră pe ultima turnantă

Percheziţii la firmele de reciclare. Prejudiciul este de 6 milioane de euro

Firme din Bistriţa-Năsăud, folosite de sirieni pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

Fost poliţist din Tăşnad, capul reţelei de spălare de bani destructurată de DIICOT

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor