Otilia Marchiş- sătmăreanca care s-a afirmat prin critica de artă
0Colaboratoare la diverse periodice române, maghiare, franceze, americane, Otilia Marchiş a fost o publicistă ambiţioasă, pentru care ziaristica însemna neobosite exerciţii de digitaţie, pentru viitoarele sale proiecte literare. Sătmăreanca s-a afirmat mai ales în critica de artă, spre care se orientează încă din tinereţe, în epoca studiilor de la München.
Otilia Marchiş s-a născut pe 8 octombrie 1873, în localitatea Homorod, judeţul Satu-Mare şi s-a stins din viaţă pe 26 august 1951, la Budapesta. A fost fiica protopopului unit Gheorghe Marchiş şi a luliei. S-a căsătorit foarte tânără cu Cornel Cosmuţza, de care s-a despărţit, plecând la Viena, apoi la Miinchen, unde s-a înscris la Academia de Arte Frumoase. Întreprinde singură o îndrăzneaţă expediţie în Extremul Orient, publicând impresii de călătorie în revista Luceafărul, după ce debutase, în 1903, cu texte asemănătoare în revista budapestană “Uj Idok“ (Timpuri noi), sub titlul “Plimbări prin lumea largă“. După un popas la Dresda şi Londra se stabileşte la Paris, unde îl cunoaşte pe viitorul ei soţ, publicistul maghiar Boloni Gyorgy, care o introduce în mediul literar şi artistic francez.
Aici s-a format în cercul avangardei pariziene, în apropierea lui Rodin, Brâncuşi. A. France o angajează secretară literară, după ce îl însoţise într-o călătorie în Italia, rememorată în Plimbările lui Anatole France. Situată pe poziţii consecvente de stânga, Cosmuţza Otilia Marchiş este victima represaliilor regimului lui Horthy, instalat în urma reprimării revoluţiei maghiare din 1919, denunţate în Cartea Suferinţelor.
A colaborat la periodice franceze, maghiare, româneşti, americane cu cronici plastic, semnând la început cu numele primului ei soţ, apoi cu pseudonimul Kemeri Sandor şi Kemeri Erzsebet.
Critica de arta i-a adus şi laurii unui premiu academic, care îi încununează lucrarea “Visage de Bourdelle“. Traduce, în 1911, romanul Marie- Claire de Marguerite-Marie Audoux, decernându-i-se premiul „Femina". Este aleasa membră a Societăţii Oamenilor de Litere din Franţa. În timpul celui de al doilea război mondial, Otilia Marchiş s-a alăturat emigraţiei comuniste maghiare, rezistenţei franceze, mişcării feministe şi antifasciste.
După război, este printre intelectualii ataşaţi noului regim democrat, colaborând cu soţul ei, Boloni Gyorgy, ministru plenipotenţiar al Ungariei în Olanda şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor Maghiari. Personalitate feminina de excepţie în vremea sa, dornica de emancipare, Cosmuţza Otilia Marchiş devine o intelectuală cultivată, înzestrată cu un spirit fin, de o mare sensibilitate. Dupa o întinsă experienţă publicistică, ea scrie scurte poveştiri cu subiecte din mediul rustic şi diverse reportaje sau cărţi. Cartea suferinţelor este o pledoarie pentru respectul demnităţii umane, în numele unei concepţii radicale de stânga şi al unor sentimente demofile.
Publicată fragmentar în periodice franceze, reprodusă de Adevărul, tradusă în mai multe limbi, dramatizată de Kurt Desch (Bestie Mensch), ea a avut un răsunător ecou european, consemnat de Henri Barbusse şi Romain Rolland. Mesajul patetic, observaţia lucidă, fineţea analizei, efectele de montaj ale compoziţiei, dramatismul scenariului, scriitura sensibilă, acordă memorialisticii lui Cosmuţza Otilia Marchiş valoare literară.