Milioane de spini au invadat Muzeul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 2.000 de cactuşi din toate colţurile lumii sunt prezentaţi la expoziţia care rămâne deschisă până în 29 mai. Preşedintele asociaţiei Aztekium Satu Mare, Mircea Savu, care organizează expoziţia, este unul dintre cei mai mari colecţionari din ţară.

Potrivit organizatorilor, în Satu Mare există în prezent doar nouă colecţionari de cactuşi. Unul dintre ei este chiar preşedintele asociaţiei Aztekium, Mircea Savu. Pasiunea pentru plantele cu ţepi i-a apărut pe când avea doar 14 ani şi până acum a strâns în colecţie peste 4.000 de cactuşi pe care îi îngrijeşte în sera de acasă. În fiecare an, împreună cu colegii din asociaţie, Mircea Savu organizează expoziţia de cactuşi în cadrul căreia încearcă să aducă exponate din cele mai rare şi mai căutate. La expoziţia din acest an sunt expuse Euphorbii, Pietre vii (Litops), Thilandsii- plante care trăiesc pe diferite obiecte, Ariocarpuşi, Aztekiumi, Echinocactuşi, Hintoni sau Geohintoni, care provin din locuri din cele mai exotice.

Unele plante expuse au fost importate sub formă de seminţe, fiind specii foarte rare, iar altele au fost aduse personal de colecţionari. Este şi cazul a doi Ariocarpuşi, aduşi din Insulele Canare, care pot ajunge la vârste de câteva sute de ani şi al căror preţ poate trece de câteva mii de euro.

Expoziţia e deschisă până în 29 mai
Constantin Latiş are 74 de ani şi este colecţionar şi membru al Asociaţiei Aztekium din anul 1997. În acest an, sătmăreanul pasionat de cactuşi expune în principal plante din specia Mamilerii.

Expoziţia din acest an, ajunsă la cea de-a 23-a ediţie, a adus la Satu Mare colecţionari din toate judeţele ţării, dar şi din Ungaria şi Austria. Expoziţia este deschisă până în data de 29 mai, de luni până sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00, iar duminica de la 10.00 la 14.00. Intrarea este liberă. În cadrul expoziţiei, sâmbătă, de la ora 11.00, va avea loc un simpozion cu proiecţii şi suport audio pe tema „Plante Mexicane”.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie