Mesajul unui lider PLR Satu Mare către diaspora: „Progeniturile vă sunt educate pe banii contribuabililor din ţară. Voi nu daţi niciun leu pentru pensia părinţilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MIrcea Pal, unul dintre membrii PLR Satu Mare. FOTO: Arhivă personală

Mircea Pal, membru PLR Satu Mare şi director economic al Aeroportului Satu Mare, transmite un mesaj dur diasporei. În condiţiile în care în primele opt luni ale anului trecut românii din străinătate au transferat în ţară 2,46 de miliarde de euro, Pal le cere acestora să plătească impozite în România pentru educaţia copiilor lor şi îngrijirea părinţilor lor.

Mircea Pal, fost vicepreşedinte al PNL Satu Mare, care a trecut la PLR odată cu deputatul Ovidiu Silaghi şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, este supărat pe diaspora. El a postat pe Facebook o scrisoare intitulată ”Dragă diaspora, ai venit dar ai plecat… Nu-i corect!!!”.

”Când au sosit, am avut senzaţia că vin ca şi nişte trupe eliberatoare. Trupe care, în opinia lor, au reuşit să ne redea ţara înapoi, că ne-au eliberat de comunism şi că ne-au redat demnitatea. Toţi cei cu care m-am întâlnit au ţinut să îmi spună lucrurile acestea. Aceiaşi oameni care până mai ieri se numeau căpşunari, zilieri şi îngrijitori de moşi si babe acum se autointitulează „diaspora”. Toate poveştile lor încep cu amintirea alegerilor şi negreşit cu sintagma atât de dragă lor „noi, diaspora”, a scris Pal pe pagina personală de Facebook.

Pal este un bugetar de carieră, acum director economic al Aeroportului Satu Mare, după ce înainte a fost director economic la Spitalul Judeţean. El locuieşte în Negreşti-Oaş, un oraş de unde mai bine de jumătate din locuitori lucrează în Franţa, Italia, Spania.  

“Progeniturile lor sunt educate pe banii contribuabililor din România”

 În condiţiile în care sumele transferate în ţară de românii de peste hotare s-au ridicat în primele opt luni ale anului 2014 la 2,46 miliarde de euro, Pal le reproşează românilor din diapora că şi-au lăsat copiii şi părinţii în grija Statului.

”Mulţi dintre cei care se băteau cu poliţia prin Franţa şi Italia în ziua alegerilor dorindu-şi să voteze împotriva comunismului au uitat că ne-au lăsat nouă copiii să îi creştem. Eu cred că nu s-au gândit niciun moment la faptul că progeniturile lor sunt educate pe banii contribuabililor din România. Nu s-au gândit că ei nu au participat cu niciun leu la pensia părinţilor lor. Au lăsat totul în seama plătitorilor de impozite din ţară şi au plecat să îşi caute norocul prin lume, iar acum îşi arogă dreptul de a face revoluţie de la distanţă”, scrie Mircea Pal.

Pal continuă jignrile arătând: ”Dragă diaspora, cum îţi place să te numeşti acum, te aşteptăm acasă. Unul dintre lucrurile bine făcute ar fi să participi la sistemul de sănătate cu impozite pentru a putea avea grijă de părinţii tăi. Un alt lucru bine făcut ar fi să plăteşti impozite în ţară pentru a putea să îţi educăm copiii corect. Nu este suficient să comentezi despre faptul că în ţara asta nu se face nimic bine, ar trebui să cotizezi, pentru că nu poţi face educaţie, sănătate şi protecţie socială fără bani. Nu este corect să îţi rupi spatele te miri pe unde, după care să vii să te tratezi în România în sistemul de stat. Nu este corect să critici învăţământul când tu nu dai niciun ban acolo. Nu este corect să ceri ceva de unde tu nu ai pus nimic”.

“Nu vă mai cramponaţi de dreptul cetăţenilor la vot”

 Cireaşa de pe tor este încheierea scrisorii în care Pal le spune românilor din străinătate “Nu vă mai cramponaţi de dreptul cetăţenilor la vot”. ”Acestea sunt cîteva din lucrurile care le poţi face bine pentru ţară. Nu mai folosiţi slogane şi nu mai faceţi atâta caz de marea voastră realizare din ziua alegerilor. Nu vă mai cramponaţi de dreptul cetăţenilor la vot şi nu mai faceţi atâta tevatură. Aveţi o viaţă înainte să votaţi, însă lucrul bine făcut îl puteţi face chiar azi, mâine sau poimaine aici în România şi nu de la distanţă prin corespondenţă, delegări de atribuţii şi îndemnuri în necunoştinţă de cauză…”, concluzionează el .

Mircea Pal, şoferul turmentat 

Presa locală a relatat despre un accident provocat de Pal în 2013. „Mircea Pal, directorul economic al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare şi vicepreşedinte al PNL Satu Mare, a avut o alcoolemie de 1,40 mg/l în sânge, conform probelor de sânge recoltate în urma accidentului pe care l-a provocat marţi, 12 februarie. Pal a provocat un accident auto în faţa Liceului Forestier, etilotestul relevând o alcoolemie de 0.8 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prima probă de sânge a relevat faptul că acesta avea o alcoolemie de 1,30 mg/l, iar cea de-a doua indică o alcoolemie de 1,40 mg/l în sânge”.  Mircea Pal, conducând un autovehicul Volvo,  nu a respectat indicaţia indicatorului de la intersecţia străzii Crişan cu str. Avram Iancu şi a intrat într-un autoturism Passat, condus de un sătmărean. Acesta declarase la momentul respectiv că nu a consumat băuturi alcoolice şi nu îşi explică cum aparatul de măsurare a alcoolemiei a arătat acea valoare.

Citeşte şi

Câţi bani trimit în ţară românii plecaţi să muncească în străinătate

Govor, Silaghi şi Ştef, trioul fatal care controlează judeţul Satu Mare. Traseul celor mai influenţi politicieni

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi