Masa de Paşte, luată pe datorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Hossu a împrumutat, dimineaţă, 2.000 de lei

Numărul împrumuturilor cerute de pensionari a crescut cu 25% faţă de anul trecut. Pensionarii cu venituri mici se împrumută la Casa de Ajutor Reciproc ca să aibă bani pentru masa de Paşte.

Ioan Hossu, de 54 de ani, a cerut de la CARP un împrumut de 2.000 de lei. „Paştele sunt în data de 4 aprilie, iar noi primim pensiile numai din data de 15. Banii care îi primim luna aceasta nu ne vor ajunge până la Paşte. Eu am o pnesie de 800 de lei, iar soţia de 600. Ne trebuie pentru miel, mai ales că am auzit că se vor scumpi în acest an“, a declarat Ioan Hossu.    

Ioan Pop este un pensioner din satul Necopoi. El a venit să ceară bani împrumut ca să se poată apuca de lucrările agricole de primăvară. „Am venit să scot 2.000 de lei pentru a cumpăra îngrăşăminte şi pentru aratul de primăvară. Cu mielul am noroc că l-am crescut în gospodărie“, spune bătrânul.
Împrumuturi cu 25 % mai mari
În luna februarie, CARP a acordat pensionarilor împrumuturi de peste 7 miliarde şi jumătate de lei vechi, cu 25% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi numărul solicitărilor a crescut cu aproximativ 20% faţă de anul trecut.
Directorul CARP, Lucian Marişca, a declarat că în fiecare lună între 60 şi 120 de pensionari devin membrii ai Casei. În momentul în care se înscriu, ei solicită un prim împrumut pe loc. Emilia Moia a venit împreună cu fiul ei pentru un împrumut de 1.000 de lei, bani cu care vrea să îşi cumpere cele necesare sărbătorilor de Paşti, dar şi medicamente. „Fiul meu a venit de girant pentru că sunt membru nou şi am pensie de 500 de lei. Am nevoie de bani pentru cumpărături şi pentru medicamente“, a spus femeia.
Judeţul Satu Mare se clasează pe locul patru la nivel naţional în ceea ce priveşte activitatea Casei de Ajutor Reciproc. „Suntem pe locul patru pe ţară la numărul de solicitări şi la împrumuturile acordate. CARP are deja 10.200 de membri, iar numărul lor este în creştere“, a declarat Lucian Marişca.


Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile