Liste de aşteptare pentru Dacia Duster

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antal Cocsis şi Edina Szekely se gândesc serios la varianta achiziţionării unui autoturism Dacia Duster

Chiar dacă autoturismul nu a ajuns încă în municipiu, aproape 15 persoane se înscriu zilnic pe listele cu viitorii şoferi ai primului SUV românesc. Sătmărenii nu mai au răbdare. Sediul reprezentanţei Dacia este luat zilnic cu asalt de zeci de persoane.

Chiar dacă încă nu s-a lansat oficial pe piaţa sătmăreană, noul SUV Dacia Duster are priză la publicul local. Zilnic, aproape 15 persoane se interesează şi se înscriu pe listele de aşteptare pentru a intra cât mai repede în posesia noului autoturism.
Nebunia a început săptămâna trecută, iar numărul persoanelor care vin şi cer informaţii cu privire la autoturism este în creştere. „De miercuri încoace, tot mai multe persoane vin şi se interesează, se înscriu pe listele de aşteptare. Până acum avem două comenzi ferme“, a declarat Liana Orha, consilier de vânzări la Auto Class Satu Mare.

Clasa muncitoare, mai activă
Dacă până acum, ideea de a deţine un SUV nu le trecea prin gând oamenilor de rând, noua Dacia Duster devine mult mai atractivă pentru aceştia. „Am observat o deschidere mai mare din partea clasei muncitoare. În condiţiile în care un astfel de autoturism porneşte de la preţul de 10.500 de euro şi ajunge, în funcţie de dotări, la peste 17.000, este normal ca omul de rând să se gândească înainte de toate la siguranţa lui, alegând o maşină de acest tip. La Dacia Logan sau celelalte produse, numărul cumpărătorilor nu era nici jumătate din câţi se prefigurează acum“, a mai spus Liana Orha.
Printre persoanele interesate de noul produs s-a numărat şi Antal Cocsis, alături de iubita lui Edina Szekely. Acesta are rezervat un buget consistent, exclusiv pentru cumpărarea unei maşini. „Am văzut şi SUV-ul, îmi place cum arată. Acum stau pe gânduri în ceea ce priveşte achiziţionarea lui“, a declarat Antal Cocsis.

Condiţii avantajoase
Programul de reînnoire a parcului auto din România se bucură şi el de succes. La Satu Mare, peste 300 de maşini au fost deja casate, voucherele vânzându-se deja şi prin intermediul anunţurilor de mică publicitate.  În plus, trei astfel de tichete reprezintă deja un avans considerabil în achiziţionarea unui autoturism. „2.700 de euro este valoarea celor trei vouchere care pot fi folosite. Nou lucrăm cu banca, iar condiţiile de creditare sunt foarte avantajoase. Au fost persoane care au venit din start cu aceste taloane pentru a le prezenta drept avans la noua Dacia Duster“, a mai spus consilierul. Dacia Duster va fi lansată în Satu Mare la începutul lunii aprilie.

10.500 de euro este cel mai mic preţ perceput pentru Dacia Duster

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent