La Satu Mare, vulpile se vaccinează din avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 1 mai - 30 iunie, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Sguranţa Alimentelor (ANSVSA) vaccinează vulpile din judeţul Satu Mare contra turbării. Cei mai mulţ bani pentru campania de vaccinări provin din fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene.

Acţiunea de vaccinare se înscrie în cadrul programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România. În judeţul Satu Mare, cele aproape două milioane de doze din vaccinul antirabic sub formă de momeli va fi distribuit pe o suprafaţă totală de peste 94.000 de kilometri, câte două doze pe fiecare kilometru pătrat.
Momeli aruncate din avion
Dozele de vaccin sunt produse din materiale de origine animală, carne, oase sau ligamente şi sunt foarte gustoase pentru vulpi. Momeile vor fi aruncate dintr-un avion modificat pentru astfel de sarcini, venit special de la Bucureşti. În perioada de vaccinare a vulpilor, sătmărenii care au animale nu trebuie să-şi facă probleme, pentru că vaccinul antirabic nu va fi distribuit în zonele locuite, în apă sau în zonele aflate în imediata apropiere a  ariilor  vizate. Sunt vizate în special zonele cu păduri şi cele unde în trecut au fost semnalate cazuri de turbare la vulpe.
Campanie naţională
„Campania de vaccinare este o acţiune la nivel naţional. Banii necesari provin din fonduri europene, iar sarcina noastră este să monitorizăm această acţiune la nivel de judeţ. Cel mai probabil, un reprezentant al instituţiei sătmărene îl va însoţi pe pilot în momentul distribuţiei vaccinului şi va consemna, dacă va fi cazul, neregulile”, spune Dorin Maurer, directorul Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare.
Lunar, câte o vulpe turbată este prinsă
În judeţul Satu Mare, în acest an au fost găsite trei vulpi turbate, care, din fericire, n-au reuşit să facă vreun rău cuiva. Prima a fost descoperită la Livada, în luna ianuarie, a doua, în februarie, la Halmeu, iar al treilea caz a fost anunţat de localnicii unui cartier învecinat Sătmarului la mijlocul lunii martie. De asemenea, anul trecut, în luna noiembrie  o vulpe turbată şi-a făcut vizuină într-o zonă foarte circulată din Satu Mare, în cartierul Soarelui. Vulpea a fost prinsă şi eutanasiată după câteva zile de alergături şi eforturi ale pompierilor. Nici în acest caz, vulpea n-a apucat să muşte vreun localnic.
Vulpile turbate sunt eutanasiate
Reprezentanţii DSV Satu Mare susţin că vulpile despre care există suspiciuni că ar fi turbate se capturează şi se transportă la sediul Direcţiei, unde li se fac analizele. „În cazul în care boala este descoperită la vulpe, se ia imediat măsura eutanasierii şi incinerării animalului”, a declarat Dorin Maurer.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”