Hoţul iubitor de păsări: a furat 21 de papagali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
21 de înaripate frumos colorate au fost "sustrase" de un individ din gospodăria unui sătmărean. Sursa foto - trilulilu.ro

În timp ce găunoasa clasă politică „defilează” încătuşată pe la mai toate posturile TV pentru escrocherii de zeci de milioane de euro, mai există în ţărişoara asta şi hoţi de salon care s-au gândit să se reprofileze şi să se ghideze după deja celebra axiomă a lucrului bine făcut.

Mai exact, G. Gheorghe, de 39 ani, din Satu Mare, în cursul lunii decembrie 2014, a sustras din anexele gospodăreşti ale părţii vătămate K.Ferdinand, din Ardud,  21 de păsări exotice (papagali) în valoare de 420 de lei. Desigur că vigilenta poliţie română l-a identificat pe nefericit cât ai zice…papagal, iar în cauză “se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.” cum ar spune limbajul standard (şi de lemn) al biroului de presă al IJP Satu Mare.

Sigur că oricât ar fi de „candidă” fapta, furtul e tot furt iar în codul penal se pedepseşte cu până la 15 ani de închisoare.  În cazul unei condamnări hoţul de înaripate poate să-şi grăbească eliberarea prin scrisul de cărţi, aceast act de cultură fiind foarte la modă printre unii puşcăriaşi. Pentru a fi mai în temă îi sugerăm să se inspire din poeţi celebri, cum ar fi Tudor Arghezi cu a lui bine cunoscute „Bilete de papagal”.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online