Gheorghe Ţârle - şeful Vămii Halmeu - cercetat pentru contrabandă cu ţigări împreună cu Nicoleta Dobrescu
0Noul şef al Vămii Halmeu, Gheorghe Ţârle, şi fosta şefă, Nicoleta Dobrescu, alături de alţi patru vameşi sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie pentru cotnrabandă cu ţigări.
Ţârle a fost numit şef al Vămii Halmeu după ce DNA a început cercetările în cazul Nicoletei Dobrescu, aceasta fiind acuzată că a dat mită de 130.000 de euro unui miliardar clujean pentru a fi numită şefă la vamă.
Ţârle a fost transferat pe post de conducere al Vămii Halmeu anul acesta de la Vama Moraviţa. Potrivit unor surse de la vama Moraviţa, Ţârle a fost un simplu vameş, fără funcţii de conducere. „El a fost vameş timp de şase luni, de la sfârşitul anului 2010 şi până la numriea lui în funcţie la Halmeu”, spun sursele.
Direcţia Naţională Anticorupţie a început cercetările în cazul celor doi, Dobrescu şi Ţârle, dar şi în cazul a altor patru vameşi, aceştia fiind cercetaţi pentru cotnrabandă de ţigări, valaorea prejudiciului fiind de peste 3 milioane de euro.
Totodată, procurorii DNA au sesizat şi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), deoarece contrabanda s-a făcut importând ţigări în cantităţi industriale din mai multe ţări.
Revenim cu detalii