Gabi Both - Cel mai mare fotbalist sătmărean din toate timpurile

Fostul jucător din generaţia de aur a Olimpiei Satu Mare deplânge situaţia în care a ajuns clubul sportiv care sărbătoreşte 90 de ani de la înfiinţare cu o promovare în Liga a III-a.

Gabi Both controla cu graţie mijlocul terenului de fotbal pe vremea când era coechipier cu Mircea Lucescu şi Cornel Dinu la Dinamo sau în vremurile de glorie ale formaţiei UTA, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc. Acum, în mijlocul gazonului care i-a adus notorietate, pe care a jucat o finală de Cupa României cu Craiova, cel mai important om de fotbal din istoria clubului Olimpia Satu Mare priveşte nostalgic spre tabela de marcaj ruginită, neschimbată din vremurile de aur ale echipei, în anii ’70.
Mare fotbalist, devenit ulterior antrenorul care a promovat echipa sătmăreană în prima ligă după mai bine de două decenii de eşalon secund, Gabi Both este acum administrator peste ceea ce a mai rămas din fostul stadion al galben-albaştrilor, aflat în ruină. „Era altfel fotbalul, exista o iubire pentru sport la Satu Mare pe care n-am mai văzut-o din 1999, ultimul sezon al Olimpiei în Divizia A. Se juca cu dragoste pentru fotbal, acum se joacă cu dragoste pentru bani“, afirmă cu regret Gabi Both.
Anul 1966 l-a prins în armată, junior la Steaua. Reîntors la o Olimpie căzută în C, a pus umărul la promovarea în liga a doua şi a fost selectat în lotul Naţionalei de juniori şi în lotul de tineret. „Am văzut Rio de Janeiro, Parisul… Pentru un copil născut la Satu Mare, la marginea geografiei, a fost ceva de neînchipuit“, îşi aminteşte fosta glorie a fotbalului sătmărean.
Valoros la Dinamo, glorios la UTA
Finele anilor ’60 l-au prins la Dinamo Bucureşti, echipă cu care a câştigat campionatul şi apoi a luat calea Aradul, în perioada de vârf a „Bătrânei Doamne“. „Am fost coleg cu câţiva dintre cei mai mari fotbalişti ai României. I-am prins la Dinamo pe Mircea Lucescu, Dumitrache, Radu Novarek, era o echipă incredibilă, se cerea şi se făcea performanţă. (…) La UTA am jucat sferturile Cupei UEFA. Ne-a eliminat Tottenham, care a câştigat trofeul. Au fost nişte meciuri de vis într-o atmosferă pe care n-am s-o uit niciodată“, povesteşte Both.
A urmat promovarea cu Olimpia. „Era prin ’72, îi aveam pe fraţii Bathori, Naum, erau mai mulţi jucători de valoare, a fost echipa de aur a clubului. Am terminat într-un an pe locul IV, am jucat o finală de Cupa României cu Craiova, e o performanţă care nu a mai fost atinsă“, spune sătmăreanul.
Fostul mare performer al sportului sătmărean susţine că situaţia în care a ajuns acum sportul este cauzată de nepăsare. „Nici la nivel internaţional, fotbalul nostru nu mai contează, nu e vorba numai de Satu Mare. E nepăsare. La Olimpia, ne bucurăm acum ca nişte copii de promovarea în liga a treia pentru că am jucat într-un campionat de ţară. Mergeam la teren pe drumuri de ţară, jucând fotbal cu echipe de agricultori. Pentru Olimpia, acum e un moment cheie. E anul în care clubul împlineşte 90 de ani şi am promovat în liga a treia. Trebuie doar să se continue, să se mai bage nişte bani“, crede fotbalistul.
Profil:
Născut: 6 septembrie 1947, Satu Mare
Familie: Este căsătorit, are un copil, Alex
Carieră: Peste 45 de ani în slujba fotbalului
Ce-i place:
Îi plac câinii, pescuitul şi să-şi petreacă ziua pe terenul de fotbal, în gălăgia specifică stadionului, adâncit în gânduri pe banca de rezerve. Adoră şi să discute cu prietenii despre fotbal. „Mi-am petrecut toată viaţa pe terenul de fotbal, nu pot altcumva“, afirmă Gabi Both.
Ce nu-i place:
Detestă cel mai mult lipsa de coerenţă a actualilor manageri din fotbal. „Nu înţeleg ei cât de uşor se face fotbal mare dacă ai copii buni. Din mulţi copii buni, câţiva confirmă şi ajung mari. Nu mai avem echipe performante pentru că nu punem accent pe copii“, este de părere Gabi Both.
Întrebări şi răspunsuri:
ADS: Cum simţiţi fotbalul de acum, după atâţia ani în care i-aţi fost aproape?
G.B.: Pe vremea mea se gândea parcă mai mult. Copiii erau baza la fiecare echipă, juniorii erau importanţi. Acum preferăm să aducem de afară jucători de mâna a doua în loc să-i creştem noi. Asta nu e bine. Nici pentru sport, nici pentru performanţă şi nici pentru copii.
ADS: Ce v-a plăcut mai mult, antrenoratul sau pe teren, în mijlocul acţiunii?
G.B.: (Râde) Sunt două lucruri total diferite şi două plăceri total diferite. Jocul e activ, antrenoratul e de infarct, pentru că odată ce ţi-ai trimis băieţii pe teren, nu mai ai prea multă putere. Amândouă, cred că amândouă.