FOTO Tadao Shibata, japonezul care a dat cea mai mare aglomerare urbană a Terrei, pe liniştea dintr-un oraş de 200 de ori mai mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tadao Shibata a ales să trăiască în Satu Mare după ce, timp de câteva luni a călătorit prin natura jobului, în întreaga ţară. S-a oprit în oraşul care i-a oferit libertate şi oportunitatea de a face ceea ce şi-a dorit dintotdeauna: să fotografieze datinile şi obiceiurile foclorului.

Întreaga aventură în care Tadao Shibata, originar din Tokio (Japonia), a pornit, a început în anii ‘’90. Interesat fiind de tradiţiile românilor, acesta a făcut un tur al ţării, începând cu Baia Mare, Braşov, Timişoara şi Bucureşti. Punctul de plecare al călătoriei l-a constituit Sighetul Marmatiei. „Am călătorit împreună cu alte trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, care acum îmi este soţie. Pe acel tren ne-am cunoscut şi am legat prietenii. Când am ajuns în capitală, fiecare cu drumul lui, dar am schimbat numere de telefon, păstrând legătura cu toţii“, povesteşte Tadao.

După 10 zile, japonezul s-a întors la Tokio, unde, interesat fiind de lucrurile pe care le-a admirat în România dar şi de femeia care l-a cucerit, s-a hotărât să se înscrie la un curs de limba română, cu gândul că se va reîntoarce în ţara care l-a fascinant. După niciun an de zile, Tadao s-a reintors în România, de această dată în Sighetul Marmaţiei unde, împreună cu Viorica, femeia care l-a fermecat, a vizitat şi a fotografiat împrejurimile Ţării Oaşului.

Cei doi s-au îndrăgostit lulea, fapt pentru care Tadao s-a hotărât să rămână aici pentru o perioadă de timp. În 1993 sătmăreanca Viorica şi japonezul Tadao au decis să-şi unească destinele. Cei doi s-au mutat împreună, iar astăzi aceştia au doi copii.

„După ce ne-am hotărât să rămânem împreună, am avut de luat o decizie extrem de grea. Să stăm aici, să ne mutăm la Tokia? Un lucru care părea a fi o problemă era lipsa internetului de aici. Cu toate acestea am decis să rămânem aici şi cred că am făcut bine. O dată cu trecerea timpului, fiecare avem nevoie de linişte. Am găsit acea linişte în acest oraş micuţ, linişte pe care nu ştiu dacă o regăseam într-o capitală atât de mare precum Tokio“, adaugă Tadao.

Satu Mare înseamnă pentru japonezul în vârstă de 53 de ani oportunitatea de a face ceea ce şi-a dorit dintotdeauna. Totodată, aici a avut oportunitatea de a-şi întemeia o familie, fapt pentru care a simţit că acesta este locul predestinat de a trăi. Cu timpul a prins gust pentru felul de a fi al sătmărenilor, pitorescul ţării, mai ales cel din Ţara Oaşului, dar şi pentru mâncărurile tradiţionale de la noi.

 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG