Dublă crimă în judeţul Satu Mare. Cine sunt bărbaţii care au ucis cu bestialitate două femei FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa în care a avut loc dubla crimă. FOTO: Presasm.ro

Două femei de 53 şi 65 de ani au fost omorâte, marţi seară, într-o locuinţă din localitatea Bârsău de Sus, judeţul Satu Mare. La scurt timp, poliţiştii i-au găsit şi pe făptaşi. Este vorba despre doi bărbaţi din Debrecen, Ungaria, care au intrat în locuinţă dându-se drept vânzători ambulanţi.

Alarma la 112 a fost dată de către o rudă a uneia dintre cele două victime. Seara, aceasta le-a văzut trupurile neînsufleţite de pe geamul casei. A dorit să intre în locuinţă, dar nu a reuşit, astfel că a cerut ajutor la 112.

Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au descoperit urmele de violenţă de pe trupurile femeilor.

„În jurul orei 16:50 a fost un apel la 112 care anunţa că într-o locuinţă au fost găsite două femei decedate. Din primele informaţii de la faţa locului a existat suspiciunea de omor, astfel că dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare”, a declarat pentru „Adevărul”, comisar Florentina Nagy, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare.  

Criminalii, doi bărbaţi din Ungaria 

Potrivit publicaţiei Presasm.ro, la scurt timp de la comiterea crimei, bărbaţii care le-au omorât pe cele două femei au fost opriţi în trafic de către poliţişti. Este vorba despre doi bărbaţi din localitatea Debrecen, Ungaria. Pentru a intra în casa uneia dintre femei, aceştia s-au dat drept comercianţi ambulanţi şi intenţionau să vândă plăpumi. Cel mai probabil, cele două au fost atacate în momentul în care femeia a încercat să le plătească produsul achiziţionat.

Cele două femei erau vecine şi obişnuiau să se viziteze des. Cel mai probabil, aşa se explică şi faptul că ele două erau împreună în momentul în care au fost omorâte.

Citeşte şi

 

Inginer-şef rănit grav într-un accident de muncă la Baia Mare. Familia a decis să-l transporte la Viena pe cheltuiala proprie

 

Cine este tânărul liberal numit de Orban în funcţia de secretar de stat al Cancelariei prim-ministrului

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi