Cursuri de igienă mentală în şcolile sătmărene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cira 700 de elevi din şase şcoli sătmărene, alături de profesori, au participat, timp de 12 luni, la cursuri de igienă mentală în cadrul proiectului „Casa Open“, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat de Organizaţia Caritas. Costul proiectului "Casa Open", a fost de circa 54.000 de euro.

În total, 12 persoane s-au ocupat de dezvoltarea şi promovarea serviciilor de igienă mentală în rândul tinerilor şi adulţilor.

Pe parcursul celor 12 luni de consiliere atât elevii cât şi profesorii au învăţat diferite metode de prevenire a stresului a consumului de alcool, droguri, punându-se în practică foarte multe jocuri.

Mădălina Hodorog a învăţat să socializeze
Cursurile la care a participat au ajutat-o pe Mădălina Hodorog (17 ani ) să depăşească starea de timiditate cu care se confrunta. „Eram foarte timidă şi socializam greu. Cursurile m-au ajutat să depăşesc această stare. Am învăţat să realizez programe „after school“ şi să îmi ocup timpul cu activităţi benefice personalităţii mele“, a declarat Mădălina. În opinia sa majoritatea elevilor din generaţia actuală sunt preocupaţi de tehnologie şi distracţie combinată cu droguri, activităţi care le alungă monotonia.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Ceaușescu, Decebal și Dracula, văzuți de străinii care vizitează România: „Am simţit aici dacii care cântau şi dansau”
Locul din România unde localnicii consumă apă pe banii Primăriei. Cum s-a ajuns la situația aberantă care îngroapă bugetele locale
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!