Cum se prepară delicioşii „optari“ din Ardeal şi cum mai sunt cunoscuţi în alte zone ale ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Optarii din Ardeal au cu totul o altă denumire în Moldolva, unde nu sunt doar un produs de patiserie, ci au şi o legătură puternică cu sărbătorile religioase.

Optari în unele zone din Ardeal, mucenici în Moldova sau produsul Germina în unele patiserii din ţară, toate reprezintă unul şi acelaşi lucru, un desert pufos, gustos şi simplu, dar tot mai rar întâlnit. 
 

În unele oraşe el a dispărut de tot din patiserii, fiind mai mult întâlnit în zona Moldovei, acolo unde este strâns legat de sărbătorea celor 40 de Mucenici, din data de 9 Martie când gospodine pregătesc 40 de astfel de mucenici sau optari, cu nucă şi miere, pe care îi duc la Biserică pentru sfinţit, iar mai apoi îi împart. 


Pentru o porţie de mucenici, e nevoie, cu aproximare, de 1 kg de făină, 4 ouă, 500 ml de lapte, 35 grade drojdie proaspătă, 200 gr zahăr, 3 pliculeţe de zahăr vanilat,  100 grame de unt şi opţional coaja rasă de la o portocală şi o lămâie. Pentru ornare e nevoie de miez de nucă măcinat şi miere. 
 

„Se începe totul cu drojdia, care se amestecă cu puţin lapte cald şi o lingură de zahăr. Între timp se cerne făina şi în mijlocul ei se face o gară, unde va veni pusă drojdia. După ce se amestecă bine, se pun în această compoziţie şi trei ouă, zahărul, zahărul vanilat şi un vârf de cuţit de sare. Opţional, cei care doresc un plus de savoare pot pune aici şi coaja de portoală şi lămâie. Apoi se pune laptele şi se frământă, până se obţine un aluat omogen. Spre final se pune şi untul topit. Se poate să fie nevoie de un plus de făină, în cazul în care aluatul a ieşit prea lipicios”, explică fostul brutar Adrian Dumitru. 
 

Acesta a împletit în cei peste 30 de ani de muncă în patiserie şi brutărie mii de optari, produs care astăzi nu se prea găseşte în comerţ, fiind înlocuit, spune el, de produsele de patiserie care vin îngheţate şi se coc rapid în cuptor. 

Revenind la optari, aluatul se lasă să dospească, iar după ce şi-a dublat volumul, se scoate din vas şi se împarte în bucăţi egale. Aceste se întind până se formează baghete de aluat, care apoi se împletesc. Înainte de a fi băgate la cuptor se ung cu un ou bătut. 
 

„Trebuie să stea în cuptor aproximativ 45 de minute, depinde cât e de bine încălzit cuptorul. După ce se scot, cât sunt fierbinţi, se ung cu miere şi se presară nucă peste ei. Cine doreşte poate amesteca nuca cu puţin zahăr sau zahăr vanilat. Într-o vreme era o modă ca optarii să fie cu nucă de cocos în loc de nucă normală”, mai afirmă fostul patiser.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine