Ce înseamnă, de fapt, „Allahu Akbar!“ al teroriştilor şi în ce contexte îl folosesc credincioşii obişnuiţi: „Este pronunţat ca prima frază de către muezini“
0Expresia „Allahu Akbar!” este asociată, de multe ori, cu un strigăt de luptă al teroriştilor islamişti. Specialiştii susţin că e limitat şi, posibil, eronat, a privi lucrurile astfel.
Specialiştii susţin că a înţelege acest ”Allahu Akbar!” ca un strigăt de luptă musulman, chiar dacă folosit de extremiştii islamişti în timpul unor atentate teroriste, este doar o dovadă de proastă înţelegere, ba chiar o probă a islamofobiei celui care aderă la o astfel de interpretare.
În tradiţia musulmană, ”Allahu Akbar” nu a avut un sens războinic. Istoricii explică că, în timpul Profetului Mohamed, expresia nu era folosită ca strigăt musulman de luptă.
”Allahu Akbar” este văzut ca reprezentând – dincolo de cuvinte – ”un mod de viaţă”.
Sergiu Mişcoiu, profesor la Facultatea de Studii Europene, din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai“, explică sensul expresiei.
”Allahu Akbar, care înseamnă «Allah e mare!», este folosit în lumea arabo-musulmană ca o expresie curentă, simbolizând fervoarea religioasă, recunoştinţa, dar şi bucuria, împlinirea, satisfacţia la aflarea unor veşti bune pentru persoana sau familia în cauză. Este pronunţat ca primă frază de către muezini pentru a anunţa ora rugăciunii zilnice“, spune Sergiu Mişcoiu.
Profesorul Sergiu Mişcoiu FOTO ubbcluj.ro
De unde provine asocierea expresiei cu violenţa
Sergiu Mişcoiu susţine că deprecierea semantică originează în Evul Mediu. „Atunci, expresia a fost folosită ca strigăt de luptă de către armata otomană şi a intrat în acest mod în conştiinţa europenilor, care l-au asociat, în mod falacios, cu violenţa, războiul, cucerirea şi, ulterior, fanatismul religios”.
Specialistul este de părere că la această tradiţie e posibil să se raporteze extremiştii, dat fiind că intenţia lor este de a-şi masca lupta într-un demers cu caracter sacru-religios-sacrificial. Mentalul colectiv al Occidentalilor a lucrat mai departe, de aici rezultând, uneori, şi situaţii pline de umor.
”Această evoluţie a generat, în Europa şi America de Nord, accentuarea sentimentului de insecuritate la auzul cuvintelor «Allahu Akbar!», paroxismul fiind atins în SUA, unde au fost raportate numeroase cazuri de indivizi imobilizaţi de către grupuri de cetăţeni «vigilenţi», care s-au înşelat părându-li-se că aud acest cuvinte pronunţate de către alţi cetăţeni, în pieţe sau alte zone intens populate”, susţine Mişcoiu.
Concluzia profesorului de la Babeş Bolyai este că practica religioasă musulmană are de suferit, în acest context contemporan, caracterizat de panică publică generalizată, cauzată de actele teroriste: ”Episoade de acest tip demonstrează cât de dificilă este astăzi practica religioasă musulmană, în condiţiile existenţei unei permanente stări de panică publică, generată de intensificarea actelor teroriste”.