Carolina Capitan, psihologul din sala de dansuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carolina Capitan este psiholog de meserie, dar predă şi cursuri de dans, atât la Satu Mare, cât şi la Cluj. Carolina s-a născut şi a copilărit în Satu Mare. De mică a cochetat cu dansul, însă a început un curs de profil abia în timpul facultăţii. „De mică eram fascinată de dansuri. Am învăţat să dansez doar din ceea ce am văzut la alţii. Pot să spun că am fost autodidactă“, povesteşte Carolina.

La 19 ani a plecat din Satu Mare să studieze la Cluj, acolo unde până la urmă şi-a împlinit toate visele. A urmat facultatea, iar apoi masteratul la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, specializarea psihologie, de la Universitatea Babeş-Bolyai. În timpul studiilor s-a înscris la singura şcoală de salsa care funcţiona atunci în Cluj. „Totul a început în fostul club Caliente din Cluj-Napoca. Mi-au plăcut câteva perechi de dansatori din trupa clubului şi m-am hotărât să urmez şi eu cursuri de dansuri latino. Prima oară m-am înscris alături de fostul meu soţ, care mi-a fost şi partener de dans timp de câţiva ani. În doar trei luni de la începerea cursurilor, am devenit şi noi membri ai Salsa Caliente, prima formaţie de salsa din România“, îşi mai aminteşte dansatoarea.
În 2007 l-a întâlnit pe Bogdan, actualul ei partener de dans
Alături de Salsa Caliente, sătmăreanca a participat la multe spectacole în aproape toată ţara, iar în 2004 trupa a fost invitată la Campionatul Naţional de Dans Sportiv de la Târgu Mureş, unde formaţia compusă din 12 perechi a prezentat un show Rueda de casino. Turneele prin ţară au durat patru ani, până în 2007, când Carolina şi-a cunoscut noul partener de dans. „I-am spus instructorului că vreau să particip la calificările României pentru Campionatul Mondial de Salsa şi că am nevoie de un partener. Atunci l-am întâlnit pe Bogdan Nistorică, actualul meu partener de dans, dar şi de afaceri“, spune Carolina. Cei doi s-au înscris la calificările din 2007 pentru a reprezenta România la Campionatul Mondial de Salsa. Au muncit intens timp de trei luni şi s-au clasat pe locul II la nivel naţional. Cu toate acestea, optimismul nu le-a pierit şi Carolina şi Bogdan au devenit un cuplu de succes pe ringul de dans.
Are propria şcoală de salsa
Tot în 2007, după calificările la Campionatul Mondial, cei doi au participat la un concurs organizat în cadrul clubului Salsa Caliente. „Fiecare pereche din trupă avea de creat o coregrafie pentru un grup de dansatori de la avansaţi. Aveam practic rol de instructori. Acela a fost momentul în care eu şi Bogdan ne-am dat seama că de fapt asta dorim să facem. Aşadar, după încheierea concursuluui, pe care l-am câştigat până la urmă, am pus bazele unui nou proiect şi ne-am deschis propria noastră şcoală de salsa în Cluj, Bailarte Dance School“, povesteşte sătmăreanca. Din 2009, Bogdan este profesor de salsa şi la o şcoală din Satu Mare, la care predă în weekend-uri, iar Carolina este invitată aici lunar pentru demonstraţii. „Bogdan predă de luni până joi la şcoală la Cluj, iar vinerea şi sâmbăta la Satu Mare. Din păcate, eu particip ocazional la cursurile de la Satu Mare, în schimb la Cluj predau aproape zilnic. Toate acestea pe lângă jobul full-time pe care îl am la o şcoală din Cluj“, mai spune ea. În 2009, perechea formată din Carolina şi Bogdan s-a calificat la Campionatul Mondial din Bulgaria, unde s-a clasat în primele zece locuri, iar în 2010 cei doi au obţinut locul III la Campionatul Naţional de Salsa.
Psihoterapeut în devenire
Deşi dansul îi ocupă aproape tot timpul, Carolina are cabinet psihologic într-o şcoală generală din Cluj-Napoca. „Prin dans reuşesc să mă delectez şi să îmi exprim sentimentele cel mai bine. Faptul că sunt psiholog mă ajută să am o relaţie intensă cu cursanţii. Identific mult mai uşor problemele lor şi pot urmări de ce anume au nevoie aceşti oameni şi ce le place sau displace la curs“, mărturiseşte Carolina. Ea se pregăteşte intens în vederea viitoarei selecţii pentru Campionatul Mondial de Salsa, care va avea loc în septembrie.
Întrebări şi răspunsuri:
ADS: Ce înseamnă pentru tine salsa?
C.C.: Salsa este cel mai bun mod de a-ţi exprima orice sentiment, fie de bucurie, fie de supărare. Este mai mult decât un dans sau un simplu hobby. Salsa este un mod de a exista şi un fel de a fi. Pentru mine este totul. Este un dans pe care îl recomand tuturor. La noi la şcoală au fost şi sunt cursanţi de 12 ani, dar se regăsesc şi unii de 60 de ani. Salsa nu ţine de vârstă.
ADS: Ca psiholog şcolar, ce probleme ai identificat în rândul adolescenţilor şi care crezi căe ste sursa problemei?
C.C.: Cea mai mare problemă este la nivelul părinţilor. Aceştia nu reuşesc să se impună şi să le arate copiilor adevăratele valori ale vieţii. Cel mai important este ca părintele să stabilească o ierarhie a valorilor, iar acest lucru să-i fie transmis şi copilului.
Ce-i place:
Carolinei îi plac foarte mult călătoriile, sporturile de iarnă, dar şi voleiul de plajă. Totodată, ea mărturiseşte că nu poate să treacă vară fără să meargă la mare.
Ce nu-i place:
Tânăra recunoaşte că de-a lungul anilor a învăţat să tolereze multe lucruri, aşa că singurele lucruri pe care nu le suportă de niciun fel sunt grosolănia şi violenţa.
PROFIL:
Născută: 4 ianuarie 1977, Satu Mare
Studii: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, UBB Cluj
Familie: Are un frate la Satu Mare

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie