Călătorie în adâncurile mărilor şi ale oceanelor
0Aproximativ 80 de specii de nevertebrate şi peşti vor fi expuse în această săptămână la Muzeul Judeţean. Sătmărenii vor avea ocazia să vadă moluşte, meduze, corali, peşti, caracatiţe şi alte exponate din mările şi oceanele lumii. Deschiderea expoziţiei are loc vineri şi va putea fi vizitată timp de două luni.
Zeci de exponate oceanice şi marine din întreaga lume vor fi prezentate în această săptămână la Muzeul Judeţean. Meduze, peşti, moluşte, scoici, caracatiţe, calmari şi alte specii vor umple sala de expoziţie, iar sătmărenii vor avea ocazia să afle informaţii preţioase legate de mediul în care acestea au trăit. „Este o expoziţie care a călătorit în toată ţara, mai puţin la noi. Din punct de vedere al distanţei, sătmărenii sunt cei mai îndepărtaţi de Marea Neagră şi au acces mai greu la astfel de expoziţii”, a declarat Sike Tamaş, organizatorul expoziţiei.
Compartiment rezervat Mării Negre
Un compartiment aparte al expoziţiei va fi rezervat Mării Negre. „Este o mare lipsită de viaţă în adâncurile sale, dar este deosebit de spectaculoasă prin organismele planctonice şi bentonice, care trăiesc până la adâncimea de 200 de metri. Am căutat să exemplificăm ideile şi scopul expoziţiei prin specii de nevertebrate şi vertebrate”, a precizat doctorul Olivia Cioboiu de la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Craiova. O parte importantă a expoziţiei se va concretiza prin expunerea grafică a informaţiilor privind viaţa în mări şi oceane. „Fără îndoială, expoziţia se constituie într-o acţiune cultural-educativă pentru toate categoriile de vizitatori, dar îndeosebi pentru tineri, cărora încercăm să le trezin interesul pentru această parte importantă a Terrei”, a mai precizat Olivia Cioboiu.
Exponate din două muzee naţionale
Cele 80 de exponate sunt aduse, la Satu Mare, de la muzeele din Dorohoi şi Craiova. O parte dintre acestea au sosit încă de săptămâna trecută fiind ambalate în cutii de carton. “Sătmărenii vor avea ocazia să cunoască o lume mai puţin accesibilă lor. Vor fi aduse exemplare pe care nu le-au întâlnit nici chiar în vacanţele petrecute la mare. Au sosit deja 65 de exponate de la muzeul din Dorohoi, iar în aceste zile le aşteptăm şi pe cele de la Craiova”, a mai spus biologul Sike Tamas. Expoziţia are trei tematici : „Viaţa mărilor şi oceanelor“, „Marea Neagră – un ecosistem deosebit“ şi „Impactul antropic asupra ecosistemelor marine“. Exponatele vor sta la muzeul judeţean cel puţin două luni, însă dacă numărul vizitatorilor va fi mare, durata expoziţiei va fi prelungită până în luna mai. “În funcţie de interesul sătmărenilor faţă de această expoziţie vom decide până când va fi deschisă”, a mai precizat biologul sătmărean. Vernisajul va avea loc vineri, de la ora 13.00.