Angajaţii Administraţiei Finanţelor Publice cer salarii egale cu ale colegilor din minister

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de persoane au ocupat intrarea în instituţie şi trotuarul din faţa acesteia, în semn de protest, la Satu Mare. Liderul de sindicat va depune un amendament care să rezolve situaţia dacă va fi votat de aleşii statului.

Angajaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare şi cei ai Trezorieriei Satu Mare au ieşit în stradă în această dimineaţă, în semn de protest faţă de noua lege a salarizării. Aceştia sunt nemulţumiţi de diferenţele salariale între cei din sistem.

Finanţiştii sătmăreni au ocupat scările intrării în instituţie şi trotuarul din faţa acesteia, revendicând salarii mai mari. Ei se aratănemulţumiţi de faptul că noua lege a salarizării îi discriminează pe cei din administraţiile judeţene, având venituri mai mici decât cei din administraţiile regionale, iar aceştia, la rândul lor, salarii mai mici decât angajaţi din minister.

Liderul de sindicat care îi reprezintă pe angajaţii sătmăreni ai Finanţelor Publice a afirmat că va depune în perioada imediat următoare un amendament la legea salarizării, care să îndepărteze aceste inechităţi apărute.

Deocamdată greviştii nu au de gând să oprească greva, afirmând că au luat în calcul chiar şi posibilitatea unei greve pe perioadă nedeterminată. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple