Supă de ciuperci cu lapte. Cum combini ingredientele pentru un rezultat delicios

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Uica Mihai

Una dintre reţetele pe care bucătarul reşiţean Uica Mihai le pregăteşte de fiecare dată la festivalurile la care participă e supa de ciuperci cu lapte.

Uica Mihai recomandă supa de ciuperci ca pe o delicatesă. Bucătarul spune că această combinaţie dintre "ciuperci şi lapte" dă un gust extraordinar supei. Însă şi ingredientele sunt extrem de importante. Aşa că iată în reţeta de mai jos ce mai trebuie adăugat ca zeama să iasă ca la carte.

"Rade doi morcovi, un pătrunjel şi un păstârnac, pe răzătoarea fir de păr, apoi căleşte răzătura în trei linguri de ulei de măsline, până începe să devină sticloasă. Pentru asta pudrează călitura cu sare şi piper şi mestecă încontinuu cu lingura de lemn. La sfârşit adaugă jumătate de kilogram de ciuperci tăiate lamele, o sută de grame de cârnat oltenesc tăiat rondele şi o mână de cubuleţe de costiţă afumată. Tot amestecând permanent, omogenizează compoziţia, apoi stinge-o cu un litru de apă şi un litru şi jumătate de lapte gras.

Fierbe oala la foc încet zece minute, vezi că nărăvaş laptele vrea să dea pe dinafară, apoi trage-o la o parte. Cât se răceşte ea, ai timp să pui în blender două căpăţâni de usturoi uşor pisat, o lingură vârfuită de hrean ras, zeama de la un borcan de gogoşari în oţet, un gogoşar întreg şi patru ouă.
Blendereşti bine dresingul ăsta, îl temperezi cu zeamă din oală şi îl încorporezi la final amestecând bine cu un polonic până supa ta devine omogenă. Nu îţi mai rămâne decât să asezonezi şi să îi dai gustul final cu sare, piper râşnit, ardei iute tocat şi mult leuştean.

Şi ca să mai amplifici gustul trage la tigaie la temperatură mare nişte felii de ciupercuţe pe care să le pui direct în castron. Excelentă zeamă de mâncat în iernile friguroase, dar la fel de bună în verile toride, păstrată în frigider şi asezonată cu smântână proaspătă.“

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model