Solista de muzică populară Mirela Pistrilă iubeşte poezia în grai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirela Pistrilă a decoperit muzica de mică

Solista a descoperit muzica populară încă din copilărie, atunci când mama sa i-a fost un real model.Visul ei este ca, pe lângă cele patru albume de muzică populară pe care le are, să publice pe piaţă şi un album de poezie.

Profil:
Născută: 20.06.1973, la Bănia
Studii: Liceul „Mathias Hammer" din Anina
Familie: căsătorită, doi copii: Cosmin şi Janeta
Ocupaţie: solist de muzică populară, 3 albume

Mirela a decoperit muzica de mică, pentru că a avut ocazia să aibă o mamă cu aceeaşi pasiune. „La vârsta de 13 ani am debutat în muzică la Festivalul «Aurelia Fătu Răduţu», care a avut loc la Bocşa. Am reuşit să obţin premiul special pentru cel mai tânăr interpret, la un concurs la care au participat voci consacrate în muzica populară la vremea respectivă", a spus Mirela. Mai apoi, a participat la mai multe concursuri, care se ţineau mai ales în oraşele miniere.

„Am făcut parte din Clubul Minier de la Anina, care era cel mai reprezentativ pentru oraşul în care am copilărit. Ca membru al acestui club, în numele lui am participat la mai multe competiţii, care m-au ajutat să evoluez pe parcurs", a mai spus Mirela. Solista a văzut partea frumoasă a acestor concursuri câţiva ani mai târziu, atunci când a avut ocazia să îl cunoască pe soţul său, care este unul dintre instrumentiştii favoriţi ai mamei sale.

Concursuri importante

„La început, cântam fără cunoştinţe muzicale, iar tot ceea ce dădeam pe scenă pot spune că era doar talent nativ. După ce l-am cunoscut pe soţul meu, care cânta la orgă, acordeon şi pianină, lucrurile au început să se schimbe în bine pentru o voce prea puţin educată. De fapt, acesta a fost momentul definitoriu pentru cariera mea de solist de muzică populară de mai târziu", şi-a amintit, cu drag, Mirela.  De-a lungul carierei sale, solista a avut onoarea să participe la o serie de concursuri, din ale căror juriuri făceau parte nume mari ale muzicii uşoare şi populare româneşti, cum ar fi Marian Nistor, Angela Similia, Nicoleta Voica sau criticul Emilia Comişel, profesor universitar la catedra de folcloristică a Conservatorului din Bucureşti

„Scriu ceea ce simt"
Pentru că iubeşte tradiţia, Mirelei nu i-au scăpat din vedere alte aspecte strâns legate viaţa la ţară. „Scriu versuri de când am început să imprim albume. Asta pentru că, iniţial, planul era să îmi compun singură piesele, dar versurile au fost prea elaborate doar pentru a le cânta. Aşa că am început să scriu constant şi nu scriu doar poezie în grai. De obicei, scriu ceea ce simt", a spus Mirela. Visul ei este ca, pe lângă cele patru albume de muzică populară pe care le are, să publice pe piaţă şi un album de poezie.

Întrebări şi răspunsuri

Ce alte pasiuni mai ai în afară de muzică?
Atunci când am timp, pictez în acuarelă. Nu am o tematică anume, pictez ceea ce simt. Starea în care mă aflu atunci când sunt cu pensula în mână are o influenţă mare asupra mea. De obicei, peisajele mă atrag, pentru că, de exemplu, un pom înflorit îmi exprimă frumuseţea tinereţii.

Ce proiecte de viitor ai?
Vreau să urmez o facultate de muzică pentru că sunt de părere că în permanenţă avem de învăţat lucruri noi. În paralel, lucrez la albumul cu numărul patru care se numeşte „Am crescut cu drag la mine-n sat" şi care va fi gata de sărbătorile de iarnă. Va fi un album de folclor autentic, care reflectă viaţa şi frumuseţea satului bănăţean din zona Almăjului.

Ce-i place
„Îmi place să merg acasă la ţară, să îi ajut pe cei bătrâni, îmi place satul, să mă plimb prin natură. Îmi place tot ce ţine de tradiţie pentru că am crescut lângă maşina de cusut. Îmi place să merg cu fiul meu la biliard şi îmi place să alerg, atunci când am timp"

Ce nu-i place
„Sunt puţine lucruri care îmi displac pentru că sunt optimistă şi, de obicei, văd doar ceea ce este frumos în jurul meu. Totuşi, nu îmi place bârfa, ura şi să mă conducă banul. Chiar dacă sunt în zodia gemenilor, nu îmi plac oamenii cu două feţe".

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!