România are un punct de trecere a frontierei ultramodern care stă închis de mai mulţi ani: „E strigător la cer! Am făcut orice demers omeneşte posibil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctul de trecere a frontierei României cu bacul pe la Moldova Nouă este finalizat, însă nu poate fi pus în funcţiune pentru că nu a primit avizele de la ministere, iar Guvernul nu a dat hotărârea prin care să aprobe funcţionarea lui.

Adrian Torma, primarul oraşului Moldova Nouă, atrage atenţia că România ar putea fi penalizată de Uniunea Europeană pentru că nu a dat în folosinţă punctul vamal de la Moldova Nouă, realizat pe fonduri europene, împreună cu vecinii din Serbia. Este vorba de o finanţare de 2,3 milioane de euro din Programul IPA de Cooperare Tranfrontalieră România-Republica Serbia. Torma se plânge că plăteşte lunar peste 10.000 de lei pentru paza obiectivului, care este şi la această oră închis, deşi trebuia să fie funcţional din 2016.

Investiţia s-a blocat, pentru prima dată, în mandatul trecut, pe vremea fostului primar de la Moldova Nouă, Matei Lupu, care astăzi este prefect al judeţului Caraş-Severin. Conform proiectului, Primăria din Moldova Nouă avea obligaţia să amenajeze cheiul pentru acostarea bacului, un drum de acces de 1,2 kilometri şi punctul vamal cu nouă benzi de circulaţie. Administraţia din Moldova Nouă, condusă de Matei Lupu, nu a reuşit acest lucru.

După ce a fost instalat, actualul primar, Adrian Torma spune că s-a trezit la un pas de a fi acţionat în instanţă de partenerii de proiect din Serbia pentru că Moldova Nouă nu şi-a dus la capăt partea de proiect. “Dacă noi nu începeam procedura la începutul lui 2017 şi să finalizăm lucrările, toţi banii care s-au investit de către Consiliul Judeţean Caraş Severin şi de către primăriile din Serbia ni se imputau nouă. Am obţinut o extindere a proiectului, de un an de zile, dar a trebuit să o facem pe banii noştri. Noi ne-am ţinut de acel termen. Am mai avut un termen, finalul anului 2018, unde trebuia să fie dat drumu punctului de trecere, a mai fost extins şi ala până în 2019 şi acum suntem în situaţia de criză că dacă nu-l pornim anul acesta va fi declarat proiect nefuncţional şi toţi banii vor fi daţi înapoi”, spune Torma, care precizează că înapoierea banilor cade în sarcina Consiliul Judeţean Caraş Severin, care e lider de proiect.

“E strigător la cer. Am epuizat tot ce puteam omeneşte, am făcut toate demersurile la acest Guvern şi degeaba. Consiliul Judeţean Caraş-Severin, împreună cu Prefectura aveau de înaintat un proiect de hotărâre către Guvern pentru deschiderea punctului vamal. Ei şi-au cam făcut treaba, nu pot spune că nu şi-au făcut-o, dar de acolo a început o sarabandă a solicitărilor suplimentare, cu lucruri care nu au fost prinse în proiect. Ba de la Ministerul de Interne, ba de la Ministerul de Finanţe, cu tot felul de explicaţii, cu punerea în cârca Primăriei sau Consiliului Judeţean să mai facem tot felul de dotări suplimentare. Noi în primă fază, am zis unde s-a dus vaca şi se duce şi viţelul. Suntem de bună credinţă şi am mai pus pe cheltuiala noastră un stâlp de telecomunicaţii, un generator, în total am mai pus vreo 300 de mii de lei, o parte de la noi, o parte de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin. De atunci, e gata! Îl păzim şi mai cheltuim nişte bani şi cu paza pentru că nu-l putem preda şi pune în funcţiune”, afirmă primarul.

Surse din cadrul administraţiei judeţene susţin blocajul a apărut la plata personalului, care umează să lucreze în acest punct, deoarece nici Ministerul de Interne şi nici Ministerul de Finanţe nu-şi asumă acoperirea salariiilor.

Preşedintele Consiliul Judeţean Caraş Severin, Silviu Hurduzeu nu a dorit să comenteze această situaţia, deşi am încercat să-l contactăm în mai multe rânduri. În cele din urmă i-am trimis şi un SMS, însă tot fără răspuns.Prefectul Matei Lupu ne-a promis că putem discuta situaţia în care se află punctul de frontieră, însă lunea viitoare, când se întoarce din concediul de odihnă.

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!