Revelioanele de pe vremuri din oraşele muncitoreşti, unele dintre puţinele momente de distracţie pentru angajaţii marilor uzine

Trecerea dintre ani era sărbătorită şi în regimul comunist. În centrele muncitoreşti Revelionul era organizat de sindicate, iar cei care doreau să participe erau nevoiţi să-şi facă rost de bilete din timp.

La Reşiţa, pe vremuri unul dintre cele mai mari centre muncitoreşti din ţară, revelioanele se organizau în cantinele fabricilor, care la vremea respectivă puteau găzdui fără probleme sute de persoane. Din miile de muncitori care lucrau în uzinele reşiţene, doar câteva sute aveau însă posibilitate să petreacă într-un cadru organizat.

Remus Popescu, fost angajat al uzinelor, astăzi plecat în din ţară, îşi aminteşte cu nostalgie cum se petrecea de Revelion, în acele timpuri. “Ne distram şi atunci, dar nu era ca acum. Pe vremea aia fiecare mare uzină avea cantină mare şi acolo se ţineau aceste sărbători. Cu mâncare, cu muzică, cu tot ce trebuie. Era unul din puţinele momente în care te puteai distra până dimineaţa, că în rest petrecerile se cam terminau pe la miezul nopţii. Nu erau restricţii. Mâncare era, băutură era, iar oamenii se distrau. Mai veneau şi cei de la partid, însă se distrau şi ei că doar erau oameni", spune Popescu.

Biletele distribuite de sindicat pentru un asemnea revelion nu erau foarte mari, costurile fiind suportate în mare parte de către sindicat. Gheorghe Popoviciu, astăzi pensionar, îşi aminteşte cum se distra în anii 80 de Revelion.

“Organizatori erau sindicatele din întreprinderile mari: Combinatul siderurgic, UCMR, IMR, IMMR şi aşa mai departe. Liderii sindicali şi secretarii de partid erau organizatorii, iar înscrieriile începeau din luna octombrie”, spune Popoviciu

Pensionarul reşiţean îşi aminteşte că şi restaurantele Semenic, Nera, Melody Bar organizau revelioane, unde participau cei neafiliaţi la sindicate. Ca sărbătoarea să fie completă, la Revelioane participau şi formaţiile şi interpreţii acelor vremuri, care întreţineau atmosfera cu muzica lor. 

“La restaurantul Semenic era <<trompeta de aur>> a Reşiţei, cunoscutul instrumentist din acee vremuri, Pavel Bobeică, care cânta cu solista Ana Cincă. La restaurantul Nera era formaţia Crin, care începea programul cu melodia <<Hai la Nera, hai la Nera, restaurantul este plin, vă cântă formaţia Crin>>. Astea erau pe la restaurant, iar la cantine erau invitate formaţiile cunoscute din acele vremuri: Sandu Florea, Olanii, Ciuciulică şi Scumpea, cu ssoliştii Iosif Cioclodea, Răfăilă Vincu, Nicoleta Voica, Ana Munteanu şi traian Jurchelea. Făceau o atmosferă frumoasă şi te simţeai bine”, povesteşte Gheorghe Popoviciu.

Ştabii acelor vremuri se retrăgeau pe la pensiunile şi vilele din Munţii Banatului, de la Văliug şi Gărâna.

“Se mai organizau revelioane la Motel Gărâna, la tanti Klari, motel care nu mai există acum. Pe Semenic, la Nedeea şi la Gozna, la lacul Secu la Hotel Turist. Conducerea de partid mergeau pe Semenic, la vilele de protocol, cunoscute acum ca Vilele Birta, acolo nu avea acces chiar oricine”, mi povesteşte reşiţeanul.

Despre locul unde îşi petreceau vacanţele şi revelioanele, în anii 60-80, conducătorii uzinelor reşiţene vorbeşte şi istoricul Mircea Rusnac într-un articol pe blogul său. Rusnac aminteşte de Jakob Weinfurter, cel care era gazda perfectă pentru mai-marii acelor vremuri.

“Un rol important în evoluţia Gărânei l-a avut Jakob Weinfurter, care deţinea în perioada interbelică un complex de localuri (prăvălie, birt, restaurant, ştrand) şi singurul telefon din localitate, care făcea legătura cu Slatina Timiş.) El a contribuit decisiv în promovarea Gărânei ca localitate turistică. În anul 1938, ea a fost vizitată de 4.260 de turişti în timpul verii şi de 1.200 în timpul iernii. Tot la Jakob bacsi petreceau de multe ori revelionul şi vacanţele conducătorii U.D.R.-ului Auschnitt şi Popp.

Turiştii se puteau plimba cu sănii trase de cai sau cu schiuri trase tot de cai (strămoşul schiliftului!), la fel ca şi în Alpii elveţieni. Jakob bacsi a iniţiat organizarea găzduirii turiştilor, deschizând „liste de oaspeţi” care cuprindeau posibilităţile localnicilor de cazare a acestora în gospodăriile proprii, facilitând astfel primirea operativă a solicitanţilor de camere. Jakob Weinfurter era şi organist, cantor şi dirijor de cor. El a murit la 22 decembrie 1973, la vârsta de 77 de ani. Vechea sa cabană a fost preluată de Cooperaţia de consum, administrată în mod exemplar de Klara neni”, arată Rusnac, citând dintr-o lucrare mai veche a lui Valeriu Fabian.