Video Reșița, orașul oțelului traversat de Via Transilvanica. Atracțiile unicat ale „micului Krupp al Balcanilor”

Structura unui vechi funicular, înaltă de circa 30 de metri, trece pe deasupra Reșiței, un fost mare oraș al oțelului. Capitala banatului montan păstrează câteva atracții turistice unicat, car au făcut-o atractivă pentru călătorii de pe Via Transilvanica.

Mai puțin de 60.000 de oameni locuiesc în Reșița, capitala Banatului Montan și a județului Caraș-Severin, un oraș al contrastelor, cu o istorie metalurgică ce se întinde pe mai bine de două secole și jumătate. Deși populația orașului a scăzut accentuat în ultimii ani, Reșița a devenit tot mai atractivă pentru călători, fiind traversată, din 2024, de ruta turistică și culturală Via Transilvanica.

Fântâna cinetică din centrul Reșiței

Câteva locuri emblematice din Reșița fac din municipiul de pe valea Bârzavei un loc cu totul neobișnuit. Reperul cel mai cunoscut, atât pentru localnici cât și pentru turiști, este fântâna cinetică din centrul civic, realizată în 1984 de sculptorul Constantin Lucaci și reabilitată recent. Construită din oțel inoxidabil, această sculptură monumentală îmbină arta cu ingineria, amintind prin piesele sale tradiția industrială a orașului.

Deasupra centrului se înalță vechea instalație de funicular, o punte suspendată de oțel care traversează orașul la peste 30 de metri înălțime. Construit în anii ’60 pentru transportul calcarului din carierele din Valea Domanului către uzinele industriale, funicularul este în prezent inaccesibil, dar există de mai mulți ani propuneri de a-l transforma într-o rută turistică pietonală și ciclistă.

„Reabilitarea funicularului pune în discuție o rută alternativă de mobilitate, unind cele două dealuri de interes pentru agrement, prin trasee amenajate spontan sau cu intervenții minime, ce au permis în timp dezvoltarea unor drumuri alternative pentru sport și recreație”, se arată într-un proiect de reabilitare a structurii metalice.

Furnalul istoric al Reșiței

Înalt de peste 60 de metri, Furnalul nr. 2, construit tot în anii ’60, a rămas un simbol al orașului industrial, chiar dacă a fost dezafectat în anii ’90. Declarat monument istoric pentru a fi salvat de la demolare, furnalul a devenit în ultimii ani subiectul unor propuneri de reconversie turistică. Este considerat o emblemă vie a celor peste 250 de ani de tradiție metalurgică.

Reșița s-a dezvoltat de-a lungul timpului în jurul vechilor uzine de fier, ale căror furnale au fost puse în funcțiune începând cu anul 1771, pentru producția de fontă și oțel.

În fabricile Reșiței au fost realizate șinele primelor căi ferate din România, precum și peste 800 dintre cele mai vechi locomotive cu abur care au circulat pe teritoriul țării.

Pe malul râului Bârzava, la intrarea în oraș, călătorii pot vizita un muzeu al locomotivelor construite la Reșița. Cea mai veche dintre ele, „Resicza”, fabricată în 1872, este și cea mai veche locomotivă cu abur din România.

Micul Krupp al Balcanilor

De la mijlocul secolului al XIX-lea până în 1919, uzinele din Reșița au fost administrate de o companie feroviară austriacă. Sub conducerea acesteia, au cuprins secții pentru producția de laminate, șine, poduri de fier și diverse echipamente feroviare. După Marea Unire din 1918, centrul industrial a continuat să se dezvolte în cadrul societății românești, sub denumirea „Uzinele de Fier și Domeniile Reșița”.

Aici erau fabricate locomotive mari, turboagregate, compresoare, echipamente de infrastructură, militare și petroliere, precum și oțel și laminate. În perioada interbelică, UFD Reșița erau supranumite „Micul Krupp al Balcanilor”, o comparație onorantă cu gigantul industrial german Krupp. În împrejurimile Reșiței, numeroase mine de fier și cărbune, cariere de calcar și exploatări forestiere asigurau materia primă pentru producția industrială a complexului de pe Valea Bârzavei.

Uzinele din Reșița au fost naționalizate în 1948, iar pentru câțiva ani au fost conduse de sovietici, fiind parte a societăților mixte Sovrommetal (ramura metalurgică) și Sovrom Utilaj Petrolifer (ramura de construcții de mașini). La mijlocul anilor ‘50, aveau peste 20.000 de salariați, iar secțiile lor se întindeau pe aproape 450 de hectare.

„Aproximativ 166 de kilometri de linii de cale ferată străbat Uzinele, pe care circulă 32 de locomotive și peste 1.000 de vagoane. Transportul între secții este mecanizat (camioane electrice, benzi transportoare etc.)”, informa un raport secret al Agenției Centrale de Informații (CIA) din Statele Unite ale Americii, în 1955.

Institutul de proiectare al Uzinei Reșița concepuse 20 de tipuri diferite de locomotive, diverse poduri rutiere și feroviare pentru construcții interne și pentru export (în URSS, Ungaria, Iugoslavia și Bulgaria); diverse tipuri de turbine hidraulice Pelton, Francis și Kaplan, instalații cu turbină cu abur pentru uz casnic și pentru export în China comunistă, pompe, prese hidraulice mari, macarale grele de transport, generatoare și motoare electrice, completau autorii notei secrete păstrate în arhivele CIA.

Moștenirea industrială a Reșiței

Din anii ’50, statul român a continuat extinderea vechilor uzine, devenite combinat siderurgic, din care, în 1962, s-a desprins Uzina Constructoare de Mașini (UCM). Orașul de pe valea Bârzavei s-a extins cu noi cartiere muncitorești, pentru care, la fel ca în cazul localităților din regiunea carboniferă a Văii Jiului, proiectanții au întâmpinat dificultăți în a le găsi amplasamente potrivite din cauza reliefului.

După 1990, atât combinatul, cât și UCM au intrat în procese de restructurare și privatizare. Numeroase secții au fost dezafectate, iar numărul angajaților s-a redus la câteva sute. În 2024, Hidroelectrica a finalizat achiziția UCM Reșița, anunțând continuarea activității de fabricare, reabilitare și îmbunătățire a hidroagregatelor și echipamentelor auxiliare.

„Acest portofoliu, unic în această parte a Europei, este consolidat de experiența a aproximativ 450 de salariați, specializați în producția și întreținerea echipamentelor hidroenergetice”, informa societatea.

O veche secție a combinatului din Reșița, Oțelăria, funcționează în prezent ca parte a grupului Artrom Steel Tubes, care a continuat producția de oțel pentru țevi și blum.

Minele de fier și cărbune din localitățile apropiate Reșiței au fost închise după 1990, la fel ca majoritatea exploatărilor miniere din Banatul Montan și Munții Poiana Ruscă.

Populația Reșiței a scăzut treptat de la peste 80.000 de locuitori în anii ‘90, la circa 58.000 în prezent. Orașul a rămas un reper turistic al Banatului Montan, atât prin istoria sa industrială, dar și ca loc de pornire pe traseele din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului.