PROFESORI DE NOTA ZECE: Profesoara Luminița Lațcu formează campioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele fetelor sunt de excepţie, atunci când au parte de un profesor care le înţelege şi le ajută să ia premii multe. Tânăra Luminiţa Laţcu este un exemplu pentru micuţele gimnaste de Clubul Sportiv Reşiţa, pe care le coordonează. Ea nu a ezitat nici un minut în alegerea pe care a făcut-o.

După terminarea facultăţii a decis să descopere noi talente şi să le predea micilor gimnaste ce a învăţat. „Încerc să descopăr fete ambiţoase, care iubesc acest sport. De la terminarea facultăţii lucrez în cadrul Clubului Sportiv Şcolar din Reşiţa. Am bucuria să văd că fetiţele au şi rezulatate, una dintre sportive fiind chiar în lotul naţional”, a declarat Luminiţa, care ştie cel mai bine ce înseamnă să faci performanţă. Asta pentru că în 1994, a reuşit să oabţină locul întâi la toate probele. Tânăra profesoară a găsit metoda ei proprie să le motiveze pe fete, astfel că, le ademeneşte aşa cum ştie mai bine.

„De exemplu, cele mai mici dintre fetiţe cumpăr bomboane. Este o metodă de motivare foarte simplă. La gimnastică nu e deloc uşor, şi, la cea mai mică durere, multe dintre ele ar renunţa să mai vină în sala de antrenament. Aşa le fac viaţa mai frumoasă”, a povestit Luminiţa.

Rezultate de excepţie

Diana Văleanu este doar una dintre elevele care s-au impus în competiţiile naţionale şi ar putea chiar să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Londra. În plus, tânăra sportivă, care face parte şi din lotul naţional de gimnastică a reuşit să obţină locul întâi la individual compus, la toate obiectele. Şi alte eleve de-ale Luminiţei însă, cum ar fi Raluca Ungureanu sau Andrada Gherman, au reuşit să se remarce prin graţia lor la competiţiile de gimnastică ritmică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”