O mie de joburi noi la Caransebeș! Concernul japonez se extinde cu încă o hală de producție

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru şomeri se găsesc tot mai puţine joburi în Caraș-Severin, în momentul de față

Cel mai mare angajator din zona Caransebeş, concernul Sumitomo îşi va extinde investiţia din domeniul cablurilor auto derulată în prezent în municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Asta, după ce în ultimele luni conducerea concernului a analizat potenţialul forţei de muncă pe care îl mai are la dispoziţie judeţul. 

De altfel, la finele lunii martie, oficiali la vârf ai Sumitomo s-au întâlnit la Primăria Caransebeş cu specialişti în industria auto din zonă, dar şi din Reşiţa sau Oţelu Roşu, în încercarea de a aduce în atenţia acestora, potenţiali salariaţi, performanţele şi produţia fabricii.

În cele din urmă, factorii decizionali ai Sumitomo au dat undă verde pentru extinderea investiţiei la Caransebeş, astfel că s-a trecut deja la ridicarea unei noi hale de producţie, de aceeaşi lungime şi capacitate ca cele două funcţionale deja în incinta societăţii.

Pentru noua investiţie vor fi angajaţi alţi aproximativ 1.000 de muncitori, pe lângă cei 2.400 care lucrează deja pentru producătorul de cabluri auto. ”Ţara Gugulanilor este în continuare atractivă pentru investitori. Forţa de muncă disciplinată, calificată şi stabilă din zonă, facilităţile oferite de administraţia locală, amplasamentul municipiului la un drum european, dar şi frumuseţea sa edilitară sunt argumente suficiente pentru orice investitor serios să vină la Caransebeş, unde s-au oprit şi investit până şi împăraţii romani sau habsburgici”, a declarat primarul Marcel Vela.

Potrivit oficialilor AWS Caransebeş, activitatea de producţie la noua hală va fi demarată la jumătatea anului viitor, cei 1.000 de noi salariaţi urmând să asambleze toată gama de reţele de cabluri folosite în sistemele de distribuţie electrică auto pentru maşinile Skoda, în momentul de faţă cablurile produse la Caransebeş fiind destinate vehiculelor Volkswagen. 

Mai multe pentru tine:
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!