Nemulțumiri sindicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iancu Muhu, un sindicalist supărat

O lună au durat negocierile, pentru noile ajustări salariale, în cadrul societătii TMK Reșița. În ciuda majorărilor survenite, liderul sindical, Iancu Muhu spune că nu este pe deplin mulțumit de rezultatul acestora.

  Supărarea sindicalistului vine din modul de abordare al negocierilor de către reprezentanții a altor două sindicate care au bătut palma, cu patronatul, mai devreme decât omologii lor reșițeni. ,,Au fost negocieri grele și nu sunt chiar mulțumit de rezultatul lor. Colegii de la cele două sindicate aflate pe platforma de la TMK Artrom Slatina s-au grăbit, și au semnat, cu trei zile înaintea noastră, oferta patronatului,, a declarat într-o conferință de presă, Muhu.

Ce s-a obținut


    Cu toate aceste nemulțumiri, liderul de sindicat spune că nu poate să nu țină cont și de contextul economic actual. ,,Este o perioadă de criză și chiar și așa, o parte din revendicările noastre au fost acceptate. Astfel, salariul tarifar a crescut cu 60 de ron ajungând la 1450 de lei. Nu au fost uitate nici primele oferite cu diverse prilejuri. De Paște, fiecare sindicalist va beneficia de o primă de 400 de lei. De Ziua Siderugistului, alți 380 de lei vor intra în conturile angajaților pentru ca, de Crăciun, prima să fie de 650 de ron.
       
    Cei care merg în vacanțe sau concedii, dar nu mai puțin de 10 zile, vor beneficia de o primă în cuantum de 760 de lei. Și diurna de deplasare a fost majorată la 80 de lei pe zi. Nu au fost uitați nici cei ce beneficiază de bilete de odihnă, pentru aceștia societatea urmând să suporte jumătate din costul lor.

    Poate că vestea cea mai bună, pentru angajații de pe platforma siderugică, o reprezintă faptul că nici în acest an nu se întrevăd disponibilizări de personal. ,, Există un program de restructurare de personal ceea ce nu însemnă concedierea cuiva. Practic, din cadrul unitătii va fi redistribuit un anumit număr de persoane în sectoarele unde se lucrează la foc continuu. De altfel, cu prilejul acestor negocieri, și sporurile acordate celor care lucrează în schimburi, sâmbăta și duminica, au crescut cu 75%,, explică Muhu.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”