Misterele ruinelor unei cetăţii medievale din Banat. Cuma fost aruncată în aer pentru a nu cădea sub stăpânire turcească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruinele uneia dintre cele mai importante cetăţi medievale din zona Banatului se mai păstrează şi astăzi în Caraş-Severin.

La marginea oraşului Bocşa, pe dealul Buza Turcului, se mai văd şi astăzi ruinele une cetăţi care a aparţinut unor nobili români şi despre care nu se ştie exact în ce an a fost construită. Aceasta alături de cetăţile de la Caraşova şi Borzafew, erau foarte importante pentru apărarea intrării de pe Valea Bârzavei. Istoricul reşiţean, Mircea Rusnac spune că aceste cetăţi în prima lor formă au fost întemeiate de romani, unele păstrându-şi numele latin, fiind apoi refăcute de români ca sedii ale diferiţilor cnezi.

“Când ungurii au pătruns în Banat cetăţile existau, astfel încât niciun izvor maghiar nu menţiona nimic despre construirea lor, ci numai despre faptul că ele se aflau în regiune. Din perioada feudalismului timpuriu (secolele XI-XIV) a fost identificată o aşezare în preajma Bocşei, la punctul Gruniul Cetăţii, precum şi o fortificaţie din pământ”, arată Rusnac, pe blogul său, Istoria Banatului.

Conform autorului reşiţean, Bocşa era amintită documentar pentru prima oară într-un tablou de zeciuială papală din 1333, când aparţinea de protopopiatul catolic de Caraşova.

“Bocşa reapărea în documente în anul 1534, când cetatea era stăpânită de trei fraţi nobili români, Petru, Martin şi Ladislau Racoviţă, care au făcut legământ cu alt nobil român, George Vrabie, să o păstreze în composesorat, apărându-se reciproc şi fără să uneltească unul împotriva altuia pentru a se scoate din dreptul de posesiune a cetăţii (ex castro Bokcha). Iar în 1552 George Racovsky (probabil un Racoviţă maghiarizat) raporta regelui Ferdinand al Ungariei despre situaţia comunelor Jdioara şi Bocşa (Baczka), aflate atunci în posesia sebeşenilor (Caransebeş) şi a lugojenilor şi aparţinând Timişoarei”, mai arată istoricul cărăşean.

Citând din documentele vremii Rusnac povesteşte că, în 1563, cetate a ajuns în posesia otomanilor după căderea Timişoarei şi capitularea cetăţilor Lipova, Caransebeş şi Lugoj, turcii păstrând cetatea de la Bocşa şi după predarea celorlalte fortificaţii menţionate mai sus. “În 8 iulie 1595 banul Caransebeşului, românul George Borbely, a atacat cetatea cu 27 de tunuri mici, cucerind-o şi ucigând garnizoana turcească. Apoi cetatea a fost cumpărată cu 3.000 de fiorini de către nobilul Fodor Francisc din Caransebeş”, arată Rusnac.

După ce a fost cedată sau cumpărată de mai mulţi nobili din aceea vreme,
în 1604, cetatea a căzut din nou în mâna turcilor, însă, în acelaşi an a fost dăruită de Sigismund Rakoczy lui Ştefan Trâmbiţaş din Lugoj. Sfârşitul cetăţii avea să vină 54 de ani mai târziu, când a fost aruncată în aer, ca să nu cadă din nou pe mâna otomanilor. Istoricii consemnează că a fost reconstruită după câţiva ani, însă la sfârşitul anilor 1690 a fost din nou distrusă şi nu a mai fost reconstruită niciodată.

Mai multe pentru tine:
Premierul polonez avertizează că războiul din Ucraina riscă să devină „veșnic” cât timp Putin rămâne la putere
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Acuzații de malpraxis la Spitalul din Sinaia, după ce o pacientă ar fi intrat în comă după o operație ușoară. Cine este medicul care a operat-o
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia