Fără soluţii pentru încălzirea reşiţenilor. Abonaţii CET stau pe termen nelimitat fără apă caldă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3.000 de reşiţeni stau fără apă caldă la robinete din cauza datoriilor istorice ale Primăriei. Municipalitatea ia în calcul desfiinţarea CET, care este o gaură neagră la bugetul local, însă deocamdată nu poate oferii soluţii alternative de încălzire.

Datoriile istorice ale CET Energoterm Reşiţa, dar şi decizia Guvernului de a tăia orice subvenţie de la stat, i-a speriat pe furnizorii de gaz, care i-au impus administraţiei locale să plătească facturile de gaz în avans. Acest lucru însă, nu este posibil, astfel că s-a ajuns ca, de la începutul acestei săptămâni, câteva mii de reşiţeni să stea fără apă caldă din cauza neplăţii.

Edilul-şef al Reşiţei spune că Primăria nu îşi permite să achite în avans câte 800.000 de lei pe lună, astfel că acum caută alte soluţii de încălzire. “Oamenii vor sta fără apă caldă la robinete cel puţin nouă zile. Primăria a organizat o licitaţie pentru construirea unor centrale de cartier, însă a fost contestată şi mai durează până când primim răspuns”, spune Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei. Oamenii sunt nemulţumiţi de situaţia creată, mai ales că sunt buni platnici şi cu factura la zi.

Pentru că se aşteptau să se ajungă în acestă situaţie, circa 2.000 de abonaţi au ales în ultimii ani să apeleze la sistemele alternative de încălzire: centrale termice proprii. “Recent, am trecut pe sistem propriu de încălzire. Apa caldă se lua, căldura nu era iarna. Pentru ce să plătesc nişte servicii deficitare”, spune reşiţeanul Ioan Cristun, de 72 de ani.

Dacă nu se deblochează licitaţia şi nu pot începe lucrările, municipalitatea ia în calcul cumpărarea în regim de urgenţă a unor centrale termice pentru şcoli, care sunt prioritare. În ce îi priveşte pe abonaţi, nu s-a găsit încă o soluţie. Probabil, şi pentru ascoiaţii se vor cumpăra centrale de scară, iar aceştia vor trebui să le plătească eşalonat.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate