„Eu sunt Herculane“. Campanie iniţiată pentru salvarea celei mai frumoase clădiri din celebra staţiune imperială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Asociaţia Herculane Project lansează o nouă campanie de strângere de fonduri pentru salvarea clădirii-simbol al celebrei staţiuni bănăţene.

Asociaţia, care are ca obiectiv salvarea celor mai importante clădiri din staţiunea Băile Herculane, a reuşit să adune până acum 58.000 de euro şi să consolideze unele părţi ale clădirii care adăpostea, în trecut, Băile Imperiale Neptun. 

Voluntarii mai au nevoie de mulţi bani până să termine punerea în siguranţă a clădirii, deoarece costul total al lucrărilor este de 103.000 de euro.

De data aceasta, cei de la Herculane Project au reuşit să facă un pas important şi să obţină de la companie de telefonie mobilă un număr scurt, la care se poate dona prin SMS.

 "Pentru proiectul nostru înseamnă foarte mult pentru că e o chestiune pe care am promis-o de când am lansat cealaltă campanie. 

Atunci, prin intermediul societăţii civile am reuşit să strângem 58.000 de euro, dar am primit foarte multe cereri să facem aceste donaţii mult mai accesibile şi după multă muncă, vineri, vom lansa campania <<Eu sunt Herculane>>, prin care sperăm că foarte multă lume se va regăsi în ceea ce vom spune noi acolo şi în conceptul campaniei, iar cei care doresc să contribuie o pot face prin trimiterea unui SMS, la 8843, cu textul <<Eu sunt Herculane>> şi contribuie cu 2 euro", spune Oana Chirilă, reprezentanta Herculane Project.

Din banii adunaţi până în prezent, asociaţia a reuşit să finalizeze prima etapă a proiectului de punere în siguranţă a monumentului istoric. Ca să încheie proiectul, mai au nevoie însă de bani.

"Am reuşit doar o etapă din ceea ce înseamnă punerea în siguranţă a clădirii. Acum ne propunem să trecem la etapa a doua, prin care vom şi finaliza proiectul de punere în siguranţă şi mai avem nevoie de 50 de mii de euro pentru a termina toate lucrările propuse în proiect. Targetul nostru este să strângem 20-25 de mii de SMS-uri. Întreaga campanie a fost gândită cu cei de la LINE Agency, din Bucureşti. Campania va dura de vineri până la 1 decembrie, deci, practic, avem trei luni la dispoziţie pentru a duna banii necesari să încheiem lucrările", spune Oana Chirilă, care precizează că finalizarea proiectului este vitală pentru conservarea clădirii. 

CITEŞTE ŞI

Cum arăta o celebră staţiune românească în perioada ei de glorie. Fotografiile care o prezintă în toată splendoarea

Podul de piatră de la Herculane va fi reabilitat. Cât costă lucrările pentru refacerea monumentului istoric

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică