Dosarul “Ayatollahul Banatului Montan”: urmărit pentru instigare la şantaj şi folosirea influenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Frunzăverde, preşedintrele CJ Caraş-Severin

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început, la mijlocul lunii mai, urmărirea penală pe numele lui Sorin Frunzăverde, pentru instigare la şantaj şi folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în vederea obţinerii unui folos necuvenit.

Potrivit procurorilor, „în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, Sorin Frunzăverde şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, asupra persoanei care avea calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi membru în acelaşi partid, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făcea parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului”.

De asemenea, Sorin Frunzăverde, spun anchetatorii, l-ar fi determinat pe vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, să îi şantajeze pe primarii care au părăsit partidul politic din care fac parte cei doi, ameninţându-i că, dacă nu vor face demersuri în vederea obţinerii unor rezultate favorabile candidatului formaţiunii din care făceau parte, la turul doi al alegerilor prezidenţiale, nu vor primi alocări bugetare de la Consiliul Judeţean în anii 2015-2016. Frunzăverde a fost pus sub control judiciar de anchetatori. 

Din 2004 până în 2006 a ocupat fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş- Severin. În 20 iunie 2008, până la final de mandat, în 2012 a ocupat din nou fotoliul de preşedinte al CJ Caraş- Severin. În iunie 2012, a fost reales pe aceeaşi funcţie pe care o ocupă şi în prezent, cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş- Severin.

Din data de 7 aprilie 2012 ocupă funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel naţional.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model