Cum se fac tăiţeii cu leurdă. Alte ingrediente folosite pentru această reţetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leurda sau usturoiul sălbatic este o plantă care se găseşte în această perioadă răspândită în păduri, la umbra marilor copaci. Frunzele de leurdă sunt comestibile, fiind folosite în preparearea salatelor, în supă sau ca ingredient pentru sosuri.

Bucătarul reşiţean Uica Mihai spune că găteşte des cu leurdă şi, la final, mâncarea are un gust deosebit. Uica Mihai are o reţetă de tăiţei cu leurdă.

"Taie leurda mărunt-mărunt, arunc-o într-o tigaie cu ulei, pudrează cu sare şi piper şi amestecând încontinuu, ca să nu se prindă, iar când leurda începe să prindă puţină culoare întunecată, pune peste ea o conservă întreagă de roşii tăiate în bulion, câteva frunze de busuioc, mai un strop de oregano, o foaie de dafin şi lasă să dea un clocot de cinci minute, amestecând încontinuu.

Între timp, să ai pastele (fussili ori rigatonni) gata fierte şi umflate bine şi le arunci în tigaie să se cotopească de sos. Doar puţin să le laşi, nici măcar un minut şi gata, le torni într-un castron adânc şi acum s-ar cuveni să razi nişte parmezan deasupra, dar dacă e post, post să fie. Poţi înlocui brânza cu nişte seminţe de dovleac decorticate pe care le-ai tras niţel în tigaie cu ulei de măsline ca să se rumenească şi să îşi amplifice aroma. Tare bine se potrivesc şi fac pariu că o să haleşti castronul ca pe nimic", arată Uica Mihai.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele