Cum se fac „cârnaţii trandafir“. Ce ingrediente trebuie să foloseşti pentru un gust deosebit

Se apropie Crăciunul, iar mezelurile pregătite acasă sunt la mare căutare. Cârnaţii de casă sunt vedetele acestui sezon.

Uica Mihai, bucătar cunoscut în zona Banatului, e prins în această perioadă cu tăiatul porcilor şi pregătitul cărnii şi mezelurilor. După reţete tradiţionale, Uica Mihai pune pe masă produse care mai de care mai gustoase. Ne-a oferit şi nou o reţetă, pe care o puteţi citi mai jos.

"Astăzi vă învăţ reţeta unor cârnaţi trandafir, care se frig şi se bagă în untură ca să fie de umplutură, iute de băgat în gură, fără să mai ai măsură.

Deci, se cuvine să alegi carne mai grasă un pic, de la pulpă niţel, de pe piept niţel şi de unde mai apuci din căzăturile de la tranşat.

Şi dacă ai adunat zece kilograme de carne, o tai bucăţele cam cât sfertul de palmă şi într-un lighean încăpător pui carnea presărată cu zece linguriţe rase de sare, trei de piper, opt de boia roşie, una de cimbru, una de busuioc uscat şi cinci căpăţâni de usturoi pisat în mojar.

Şi carnea vine frecată cu toate mirodeniile astea, bătută cu pumnii, înghesuită, mecită paradită, apoi acoperi ligheanul şi îl dai la rece să stea trei zile. Şi în fiecare zi, să întorci carnea de pe o parte pe alta, să o mai înghesui şi să o descânţi.

Şi în a patra zi, să o iei să o dai prin maşina de carne cu sita mare. Apoi vezi că ţi-a rămas în lighean o zeamă vişinie, nu prea atrăgătoare la privit, dar consistentă şi aromată cu care urmează să dai gustul cârnaţilor. Aşa că încălzeşti zeama asta pe foc până ajunge cam la patruzeci de grade, mai adaugi în ea câţiva ardei iuţi curăţaţi de pieliţe şi seminţe, tocaţi fin-fin-fin ca să îi faci apoape terci şi cu zeama asta frămânţi maiaua cârnaţilor, până îţi dai seama că s-a făcut pufoasă şi omogenă. 

O vorbă din bătrâni spune că atunci poţi opri frământatul, când îţi dai seama că ai slăbit măcar două kile. Dar nu îţi fă grijă, o să le pui înapoi mâncând cărnaţi. Acum nu îţi rămâne decât să umpli maţele, să bei o răchie, fiindcă greul a trecut, şi să înşiri cârnaţii la uscat pe drugi de lemn, la loc aerisit şi ferit de ger.

Şi trei zile să stea cârnaţi să se strângă, în acest timp tu tânjind de pofta lor, pe care o poţi stâmpăra mai bând un vin, mai îmbucând cele bucate de post.

Iar în a patra zi, iei cârnaţii, îi opăreşti cu apă clocotită şi îi frigi bucăţi în untură din belşug, că doar ai avut porc mare şi gras. Iar cârnaţii bine fripţi vin aşezaţi în borcane încăpătoare. La noi în Banat e obiceiul să fie aşezaţi cârnaţii aceştia în găleţi mari de tablă cu smalţ numite chiscand, dar mie nu îmi place, fiindcă la atâta volum de mare, alergi cu lingura de lemn după cârnaţi prin untura ruginie, te mânjeşti pe manşetele cămăşii şi pe mânecile sfeterului şi te ceartă muierea şi îţi scoate ochii.

Aşa, borcanul e mai practic, îl dai jos de pe raftul lui şi o dată l-ai suflat !

Deci, ai pus cârnaţii în borcan, iar în untura care s-au fript ei ai aruncat trei foi de dafin, o crenguţă de cimbru şi, când s-a răcit niţel, toarn-o peste cârnaţi, pune capac şi cu ei la cămară. 

Bunătate mai mare nu există, nici măcar virşli nu se bat cu cârnatul ăsta scos din untură şi îmbucat de-ampicioarelea cu murături şi vin greu de struguri negri".