Cristian Ungur mai trebuie să plătească reparaţiile unei motociclete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Ungur vine în această dinmineaţă în faţa magistraţilor de la Judecătoria Caransebeş pentru ultimul termen al procesului în care este judecat pentru lovire, vătămare corporală gravă, ultraj şi tulburarea ordinei şi liniştii publice şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică mai mare decât cea legală.



UPDATE
Tânărul care a intrat beat cu maşina pe Aeroportul Caransebeş în timpul desfăşurării unei etape a Campionatului Naţional de Motociclism, la începutului lunii august 2010, şi a accidentat patru persoane, a recunoscut acuzele ce i-au fost aduse exact aşa cum au fost ele prezentate în rechizitoriu şi, în mod normal, ar fi trebuit ca astăzi să afle sentinţa Judecătoriei Caransebeş. Când toată lumea aştepta să afle pedeapsa teribilistului, magistratul Magda Maria a descoperit că, în dosar, pe lângă cele patru victime cu care Cristian Ungur s-a împăcat, ar mai exista o parte civilă. Este vorba de un tânăr a cărei motocicletă ar fi fost avariată în accidentul de pe aeroport. Acum, lui Cristian Ungur nu-I mai rămâne decât să repare motocicleta respectivă şi abia apoi va afla preţul actului său de teribilism.  

Tânărul care a intrat beat cu maşina pe Aeroportul Caransebeş în timpul desfăşurării unei etape a Campionatului Naţional de Motociclism, la începutului lunii august 2010, şi a accidentat patru persoane, aşteaptă sentinţa Judecătoriei Caransebeş. În opinia avocatului Cosmin Bolosin, Cristian Ungur nu trebuie să-şi facă prea multe griji.
“Clientul meu s-a împăcat cu toate cele patru părţi vătămate, care nu s-au mai constituit părţi civile în proces. În plus, în cazul lui se va aplica legea nouă, care prevede o reducere de o treime din pedeapsă în cazul în care nu se cer probe suplimentare faţă de cele din rechizitoiu şi inculpatul îşi recunoaşte fapta”, a precizat Bolosin.  Potrivit apărătorului său, Cristian Ungur riscă o pedeapsă cu suspendare.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele