Alertă pe Muntele Semenic. Doi culegători de bureţi s-au pierdut, de mai bine de 24 de ore, iar autorităţile nu reuşesc să-i localizeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IJCS Jandarmii nu reuşesc să-i localizeze pe cei doi bărbaţi pierduţi

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat marţi, 07 noiembrie, ora 21.19, despre faptul că doi bărbaţi în vârstă de 44 şi 49 ani, domiciliaţi în Reşiţa, au plecat în dimineaţa zilei, în masivul Semenic, pentru a culege bureţi şi nu s-au mai întors.

În urma apelului primit jandarmii montani au început deplasarea spre locul indicat unde au găsit autoturismul cu care cei doi bărbaţi s-au deplasat pe Platoul Semenic.
Din cauza condiţiilor atmosferice, ceaţă densă, căutările au fost întrerupte, fiind reluate miercuri, 08 noiembrie, de la ora 09.30.

În momentul de faţă am reuşit să luăm legătura foarte scurt cu ei şi am aflat că sunt în viaţă, însă nu ne-au dat coordonatele necesare ca să ne dăm seama unde se află”, ne-a declarat plt.maj. Marius Săndulescu.

Culegătorii de bureţi care se pierd tind să devină un fenomen în Caraş-Severin, fapt confirmat şi de autorităţi.

“Am mai atras atenţia şi prin mass-media că pot fi sancţionaţi contravenţional, pentru că nu au voie conform legii să culeagă ciuperci, dacă nu îşi procură de la Ocolul Silvic sau de la proprietarul pădurii o adeverinţă prin care pot intra în pădure. Prin acest lucru am putea să aflăm exact în ce zonă se află atunci când se pierd. Ei nu anunţă, spun că ştiu muntele şi aşa mai departe. Am avut în urmă cu câteva zile o persoană care s-a pierdut şi am găsit-o după o zi, la 40 de kilometri de locul unde s-a despărţit de grup”, a mai spus Săndulescu.

La aceste activităţi de căutare participă personal din cadrul Postului de Jandarmi Montan Văliug, a Poliţiei Caraş-Severin, Salvamont Caraş-Severin, ISU Caraş-Severin şi rangeri.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort