VIDEO Moartea, personaj într-un videoclip realizat de elevii uneia dintre cele mai bune şcoli din Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de la C.N. Matei Basarab, câştigătorii concursului organizat de Serviciul Politiei Rutiere. Foto IPJ Valcea

Elevii au încercat astfel să atragă atenţia asupra pericolelor la care sunt supuşi participanţii la trafic din cauza şoferilor teribilişti, care circulă cu viteză ori care consumă alcool înainte de a pleca la drum.

Elevi de la cinci licee din judeţul Vâlcea şi-au pus şi în acest an creativitatea la bătaie şi au realizat mai multe videoclipuri pe teme de educaţie rutieră, pentru a atrage atenţia asupra pericolului care pândeşte la fiecare colţ de stradă. 

Tinerii s-au străduit să scoată în evidenţă, prin spoturile video, consecinţele nerespectării vitezei legale şi conducerii sub influenţa alcoolului sau implicaţiile folosirii tefonului mobil la volan. 

Printre câştigătorii din acest an se numără elevi ai Colegiului Naţional „Matei Basarab” şi ai Liceului Tehnologic „Ferdinand I”, din Râmnicu Vâlcea, dar şi liceeni de la Colegiul „Constantin Brâncoveanu”,  din Horezu. Pentru un clip original, adolescenţii din Horezu au folosit imagini cu adulţi care au traversat neregulamentar prin centrul oraşului. Si spotul liceenilor de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, care au introdus în scenariu şi rolul doamnei cu coasa, a impresionat.  Pentru acest videoclip, tinerii  s-au filmat la volanul unei maşini, pe un bulevard din Râmnicu Vâlcea.

Realizarea spoturilor pe teme de educaţie rutieră a fost o provocare lansată de Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea, concursul Video Art ajungând în acest an la cea de-a doua ediţie.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor