VIDEO Deep Forest Fest în imagini. Cum te poţi distra în orăşele de provincie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima ediţie a Deep Forest Fest de la Vâlcea a debutat cu ploaie, programul primei zile fiind pus în dificultate de Codul Portocaliu. Apoi, totul a fost dat uitării cu ajutorul muzicii şi al bunei dispoziţii, aşa cum o demonstrează şi imaginile surprinse în timpul primului festival de muzică electronică din Oltenia, care şi-a închis porţile duminică la miezul nopţii.

GALERIE FOTO

După succesul înregistrat de festivaluri de renume deja de la noi din ţară, precum Untold ori Neversea, câţiva oameni inimoşi s-au gândit să reproducă la o scară mai mică energia şi atmosfera specifice unor evenimente de acest gen, într-un orăşel de provincie din Oltenia de Sub Munte. 

A  început timid, chiar în ziua în care ploile au măturat la propriu Râmnicu Vâlcea, în care apa a pus stăpânire pe străzi, iar omul a părut învins de natură. Apoi urgia a trecut. Primii temerari de la Deep Forest Fest s-au speriat că se vor lupta cu noroiul, dar în final muzica a avut câştig de cauză. 

A doua zi, deja, totul a fost uitat, festivalul luat cu asalt, la propriu: o desfăşurare de forţe nefirească pentru târguşorul de pe malul Oltului care nu a mai cunoscut până acum un eveniment similar, desfăşurat într-o zonă unde nu a mai fost nicicând până acum atâta forfotă pe metru pătrat.

Nu vom vorbi despre apusurile şi răsăriturile trăite de participanţi pe înălţimile Platoului de la Feţeni, de deasupra municipiului Râmnicu Vâlcea, nici despre diversitatea muzicală prin prezenţa DJ-lor din ţară şi străinătate, pe care au experimentat-o la propriu cei prezenţi.
 

Nu ne vom opri atenţia nici măcar asupra plusurilor ori minusurilor inerente oricărei prime ediţii sau oricărui eveniment de anvergură: legate de mijloacele de transport în comun ori de gradul de civilizaţie al unora dintre participanţi, spre exemplu, fiindcă toate au fost tratate ca atare de organizatori.

Nu ne vom opri atenţia nici măcar asupra aşteptărilor ori pretenţiilor unora sau altora, ori a voluntarilor fără de care evenimentul nu a fost posibil - o lecţie învăţată din experienţa trăită de alţii, ci vom lăsa imaginile surprinse cu ajutorul dronelor sau al aparatelor de filmat / fotografiat să vorbească în locul nostru, fiindcă pentru trei zile şi două nopţi, Râmnicu Vâlcea a devenit la propriu cel mai mare club în aer liber din ţară.

În loc de final, dacă autorităţile vor înţelege că un festival de amploare dă bine pe cartea de vizită a oricărui oraş care se doreşte a se promova prin turism şi se vor implica şi mai mult alături de organizatori, vor avea de câştigat nu doar cei din urmă, ci întreaga urbe prin derularea unor ediţii viitoare, fiindcă cei care au dat viaţă primei ediţii a celui mai mare festival de muzică electronică din Oltenia au anunţat deja că vor să repete experienţa, deşi evenimentul şi-a închis porţile la duminică la miezul nopţii.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry