Video VIDEO Ce le reproşează conducătorilor un veteran de război de 97 de ani: „Ruşine lor, am făcut mai mult pentru ţară decât ei!”
0Fost profesor de matematică la şcoli de prestigiu din Râmnicu Vâlcea, Cicerone Păunescu, în vârstă de 97 de ani, a predat până acum trei decenii şi jumătate matematică şi fizică. S-a născut în Şuşani, judeţul Vâlcea, şi a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pe mai multe fronturi din ţară şi din străinătate, fiind decorat.
A făcut Şcoala Militară la 20 de ani şi a plecat apoi în război ca ofiţer la Batalionul 3 Vânători de Munte. Poveştile de pe front pe care le rememorează par desprinse dintr-un film de acţiune, cu foarte multe detalii şi cu o rază de acţiune cuprinzând Rusia, Caucaz şi Germania. Sfârşitul râzboiului l-a găsit la graniţa cu Cehia, într-o ultimă luptă cu un general rus trădător care trecuse de partea nemţilor.
A primit numeroase decoraţii, cum ar fi Steaua şi Crucea României, dar şi„Eliberarea de sub jugul fascist” şi o înaltă distincţie militară a Slovaciei, dar s-a ales şi cu o serie de răni şi chiar o schijă rămasă lângă nervul sciatic.
Urme ale ororilor de pe front
„Am luptat numai pe linia întâi, trei ani de zile. Am schije, răni de Katiuşa, mi-a spus doctorul că mereu o să am necazuri din cauza lor. Una a rămas lângă nervul sciatic. Mi-au spus să mă duc la Spitalul Militar, dar şi că operaţia ar fi riscantă şi că se cămăşuieşte şi rămâne acolo. O simt când e mai multă electricitate în atmosferă”, ne povesteşte veteranul.
Îşi aminteşte perfect cum a căpătat rănile. Una dintre ele, pe front în Moldova: „Mă plimbam noaptea prin spatele tranşeelor şi aşteptam să vină căruţa cu mâncare. Doar pe întuneric ni se aducea hrană, ca să nu fie zăriţi de inamici. Am auzit un zgomot pe deasupra. Erau obuze de Katiuşe. M-au nimerit. Nu erau periculoase, dar câteva schije mi-au făcut răni mici”.
A luptat în Rusia, în Ungaria şi în Slovacia, iar în Munţii Tatra, unde a prins zile foarte grele, i-a degerat un deget fiindcă îl ţinea mereu pe trăgaciul pistolului - mitralieră. „Am cucerit zona munte cu munte. Ultima dată, am eliberat de nemţi o parte foarte frumoasă, care acum este o zonă turistică, în Cehia - Vel´ká“, mai spune veteranul.
El spune că în această zonă există o plachetă în memoria ostaşilor români care au eliberat regiunea şi pe care a fost trecut şi numele său, descoperită întâmplător de soţie. „Exista o placă în care scria că zona a fost eliberată de Compania 1 Vânători de Munte, condusă de cpt. Cicerone Păunescu. Asta mult timp după război. Eu nu am reuşit să ajung acolo niciodată”.
Ultima bătălie, cu un general rus dezertor, trecut de partea nemţilor
Cicerone Păunescu îşi mai aminteşte că sfârşitul războiului l-a prins la graniţa dintre Germania şi Cehia: „Ajuns într-o pădure, a venit acolo un soldat pe motocicletă, de la comandament, ca să ne spună că s-a terminat războiul. În faţa noastră era un general rus, Vlasov, care se dăduse de partea nemţilor. S-a pus cu foc pe noi, când am ieşit să ne bucurăm de veste. Am reuşit şi l-am alungat. Nici ei nu ştiau că se terminase războiul. Atunci am pierdut un ostaş alături de care luptasem de la începutul războiului. Mi-a părut tare rău de el, parcă mai mult decât de oricine”, îşi mai aminteşte veteranul de război.
Tatăl - erou în Primul Război Mondial, fiul în Al Doilea, naşul general
Cicerone Păunescu a rămas orfan de tată în copilărie, după ce părintele său, fost învăţător, a fost rănit la Mărăşeşti în Primul Război Mondial, unde a luptat sub comanda generalului Cicerone Săndulescu, care i-a fost naş de botez. După război, tată său a supravieţuit puţini ani cu o rană la stomac. După moartea tatălui, mama sa a trebuit să crească doi copii.
Primii 12 ani a locuit în Şuşani - Vâlcea, unde s-a născut şi a făcut primii ani de şcoală şi pe unde nu a mai fost de mai bine de patru decenii. Apoi a intrat la Liceul Pedagogic din Craiova, unde susţine că a obţinut numai calificative de „foarte bine”. La 18 ani, s-a dus la Şcoala Militară, de unde doi ani mai târziu a plecat pe front. Facultatea a urmat-o după război.
„Înainte de război au fost perioade cu oameni mari la guvernare”
Când vorbeşte despre ce s-a întâmplat în ultimul secol în România şi dacă vreodată a fost bun traiul în această ţară, „domnul Cici”, aşa cum îi spun apropiaţii, omul care a trăit pe viu istoria ultimului secol, mărturiseşte: „Niciodată, în această sută de ani, românilor nu le-a fost bine. Au fost perioade când la guvernare au fost oameni mari, dar asta s-a întâmplat înainte de război: Brătienii, Iuliu Maniu – au fost oameni deosebiţi. Urât din partea conducătorilor cu certurile de zi cu zi. Sunt prea mic pentru ce au ajuns ei. Deşi, pentru ţară, activitatea mea este uriaşă, faţă de activitatea lor, ei au puterea”, mai spune dezamăgit fostul profesor veteran de război.