Un piteştean care a vrut să ţepuiască mai multe bănci din Râmnicu Vâlcea, trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul  a folosit adeverinţe de salariu false pentru a lua credite de la trei unităţi  bancare din Râmnicu Vâlcea, prejudiciul  ridicându-se  la 50 000 de lei.

Piteşteanul în vârstă de 36 de ani a ajuns în atenţia poliţiştilor în 2014, după ce reprezentanţii unei agenţii bancare de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea au reclamat că o persoană a încercat să obţină un credit în valoare de 42 716 lei pe baza unor documente falsificate. 

Potrivit Alinei Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea, împotriva argeşeanului au mai fost depuse alte două plângeri, opt luni mai târziu. Bărbatul a încercat să obţină două credite în valoare de 50 000, respectiv 47 000 de lei,  de la unităţi bancare diferite, prezentând adeverinţe de salariu false. Piteşteanul a reuşit să înşele vigilenţa angajaţilor uneia dintre unităţile bancare şi să plece acasă cu 50 000 de lei. 

În urma verificărilor efectuate, reprezentanţii băncii au ajuns la concluzia că persoana care a solicitat creditul nu figurează ca angajat în vreo firmă din România şi au mers la poliţie.  Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, dar piteşteanul a fost trimis în judecată abia în aceste zile, după doi ani de la depunerea primei reclamaţii împotriva sa. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani