Un angajat al Oltchim, aflat în greva foamei, transportat de urgenţă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii Oltchim au protestat în nenumărate rânduri. FOTO Adevărul

Un angajat al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea care se află de marţi în greva foamei a fost transportat la Spitalul Judeţean, joi dimineaţă, după ce i s-a făcut rău, afirmă liderul sindical Corneliu Cernev, informează Mediafax. Potrivit liderului sindical, bărbatul, Marian Ciolacu, a fost dus la spital cu o ambulanţă.

„Acum este internat şi este pe perfuzii. Nici ceilalţi angajaţi care sunt în greva foamei nu au o stare de sănătate bună. Apar glicemii, tensiuni scăzute sau oscilante, dar oamenii sunt decişi să continue protestul pentru că sunt disperaţi“, a spus Cernev.

El a precizat că în prezent 23 de angajaţi ai combinatului sunt în greva foamei - 18 dintre aceştia au declanşat protestul marţi, iar ceilalţi cinci sunt în greva foamei de miercuri. Protestul are loc într-un cort amenajat în faţa combinatului.

De asemenea, joi dimineaţă aproximativ 300 de salariaţi de la Oltchim şi de la Divizia Petrochimică Bradu au plecat cu autocarele spre Bucureşti, unde vor organiza un miting în faţa Ministerului Economiei.

Potrivit preşedintelui sindicatului „Unirea“ de la Divizia Petrochimica Bradu, Marian Dumitru, protestul se va desfăşura între orele 11.00 şi 14.00 şi are "toate aprobările necesare".

„Protestul este organizat la iniţiativa Sindicatului Unirea. Protestăm pentru că nu s-a primit niciun leu pentru reluarea procesului de producţie, pentru drepturile salariale promise şi neplătite, pentru menţinerea locurilor de muncă. În ultima săptămână ne-am întâlnit cu administratorul judiciar Gheorghe Piperea, cu ministrul Varujan Vosganian, dar lucrurile au rămas în acelaşi stadiu. Salariaţii nu mai vor promisiuni, vor acordarea salariilor restante, a banilor necesari capitalului de lucru şi repunerea în funcţiune a instalaţiilor de la Râmnicu Vâlcea şi de la petrochimia Piteşti“, a declarat, joi, liderul sindical Marian Dumitru.

Câteva sute de angajaţi ai combinatului Oltchim au protestat, marţi şi miercuri, în faţa pavilionului administrativ al unităţii, după ce din cauza lipsei de materie primă a fost oprită activitatea în cele trei secţii unde producţia fusese reluată în noiembrie 2012.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Guvernul a încercat anul trecut să privatizeze Oltchim, însă licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni a eşuat din cauză că patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câştigător al licitaţiei, nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică