Trafic paralizat pe drumul naţional dintre Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu. Pieton, lovit de o maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă Adevărul

Accidentul s-a produs duminică seara, 14 martie, pe DN 67, în localitatea Mihăeşti. Victima a fost transportată în stare gravă la spital.

Din informaţiile furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea reiese că evenimentul s-a produs la km 180+900 m, de pe DN 67. 

m

„Din primele date se pare că victima mergea pe marginea drumului, fiind lovită de un autoturism care se deplasa pe direcţia Horezu - Râmnicu Vâlcea. Se efectuează cercetări in continuare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Aceeaşi sursă a mai specificat că victima este un bărbat care a suferit leziuni grave, iar în momentul publicării acestei ştiri în zonă se circula alternativ. 

Este al doilea accident rutier grav produs duminică, 14 martie, pe şoselele din Vâlcea. Pe timpul nopţii, pe un drum din Măciuca, şi-au pierdut viaţa două persoane. Incidentul a fost descoperit abia dimineaţa, de către un localnic care trecea prin zonă şi care a alertat autorităţile. O maşină ieşise în decor, unde s-a izbit violent de un copac şi s-a răsturnat. Când forţele de intervenţie au ajuns în zonă, una dintre victime a fost găsită în afara maşinii, unde a fost proiectată în urma impactului.  

Vă mai recomandăm şi:

UPDATE Doi oameni au murit după ce maşina în care se aflau s-a izbit puternic de un copac şi s-a răsturnat FOTO

Şicanare în trafic, finalizată cu bătaie, la nici 100 de metri depărtare de sediul Poliţiei Vâlcea VIDEO

Mai multe pentru tine:
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi