Târg de Crăciun în ciuda pandemiei la Râmnicu-Vâlcea. „Trebuie să se simtă, cât de cât, spiritul Sărbătorilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda pandemiei, a incidenţei crescute de infectare cu SARS - CoV-2, există zone în ţară unde administraţiile publice locale nu au renunţat la decizia de a organiza Târgul de Crăciun. Râmnicu-Vâlcea se numără printre acestea.

Primăria Râmnicu Vâlcea a anunţat deja că va da startul sărbătorilor de iarnă fiind, cel mai probabil, prima din ţară care face acest pas, prin pornirea iluminatului festiv în municipiu sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00. 

Momentul va coincide şi cu aprinderea luminilor în bradul de Crăciun amplasat ca în fiecare an în parcul din centrul oraşului, în Scuarul Mircea cel Bătrân. 

Tot sâmbătă se va deschide şi tradiţionalul Târg „Decembrie Magic”, în cadrul căruia au fost amplasate, de asemenea în zona centrală, 26 de căsuţe unde se vor vinde produse variate, de la jucării, la articole specifice perioadei şi sărbătorilor, dulciuri, produse apicole etc. 

Autorităţile susţin că vor ţine cont, însă, de faptul că suntem în pandemie şi vor impune respectarea măsurilor instituite la nivel naţional în acest sens:

„Pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, accesul în Târgul ”Decembrie Magic” se va face în baza unor reguli foarte stricte - purtarea măştii de protecţie şi distanţarea de siguranţă sunt obligatorii; vizitatorii trebuie să respecte marcajele, indicatoarele şi circuitele prestabilite; precum şi distanţarea fizică pentru clienţi în faţa standurilor; comercianţii vor dezinfecta regulat suprafeţele de expunere; iar în perimetrul târgului nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome specifice infecţiilor respiratorii (tuse, rinoree, febră, stare generală alterată)”, se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Tradiţionalul Târg de Crăciun din Râmnicu Vâlcea se va deschide şi în acest an; Foto Arhiva Adevărul

Faţă de anii anteriori, în schimb, de această dată nu se vor mai organiza concerte, nici măcar cele dedicate colindelor, scenete ori alte evenimente culturale, şi nici nu se vor mai amenaja patinoarul şi parcul de distracţii din centrul oraşului „din dorinţa de a evita formarea de aglomerări ce ar putea duce la răspândirea coronavirusului”, după cum au mai precizat autorităţile.

Rata de infectare cu virusul SARS - CoV-2 în judeţul Vâlcea fluctuează în jurul  valorii de trei - cazuri la mia de locuitori. În Râmnicu Vâlcea aceasta este mai mare decât media pe judeţ. La începutul săptămânii, incidenţa cumulată înregistrată în ultimele două săptămâni era de 3,14 cazuri la mia de locuitori, dar vineri, 27 noiembrie, spre exemplu, rata zilnică ajunsese la 4,26 de cazuri/ 1000 de persoane. 

Târgul „Decembrie Magic”, la Râmnicu Vâlcea, în ciuda pandemiei de coronavirus; Foto Adevărul

În opoziţie cu preşedintele Klaus Iohannis care a afirmat că i se pare inoportună organizarea unor târguri de Crăciun în contextul pandemiei, edilul Mircia Gutău a anunţat încă de acum două săptămâni că nu va renunţa la acest eveniment tradiţional:

„Copiii îşi vor putea cumpăra o acadea, o turtă dulce, adulţii un pahar cu vin fiert... trebuie să se simtă, cât de cât, spiritul sărbătorilor… Nu vor fi nici focuri de artificii, nici spectacole. Dar, oraşul va fi împodobit, vom putea admira luminiţele tradiţionale”, a explicat primarul din Râmnicu Vâlcea, mărturisind că „oricum, o să fie o umbră a sărbătorilor din cauza coronavirusului”.

La nivel naţional mai multe localităţi au decis să anuleze festivităţile de iarnă, printre care Bucureşti şi Sibiu. 

Vă mai recomandăm şi:

Război total între primarul şi viceprimarii de la Râmnicu Vâlcea. Victimele colaterale ale disputei

Dramele COVID: „A făcut stop cardio-respirator de frică. Ne striga din spital să-l luăm că vor să-l omoare” 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!