„Sunt o babă comunistă” i-a scos pe râmniceni în parc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În această seară, în parc va rula filmul "Planşa". Foto Adevarul

„Sunt o babă comunistă”, filmul care a rulat în cea de-a doua seară a Festivalului „CineVil” i-a scos în parc pe râmniceni. Parcul „Mircea cel Bătrân” a devenit neîncăpător pentru cei care au dorit să revadă pelicula regizată de Stere Gulea.

Aflat la cea de-a IVa ediţie, festivalul de film "CineVil"  are un public din ce în ce mai numeros. Aseară,  parcul din centrul oraşului s-a umplut de oameni dornici să revadă filmul care spune povestea unei generaţii nostalgige după perioada comunistă. Printre cei prezenţi în parc s-au numărat criticul Irina Margareta Nistor , regizorul Cristina Iacob şi Stere Gulea, invitatul special al acestei ediţii, cel care a fost îndelung aplaudat de vâlceni. În cea de-a doua seară a evenimentului, pe ecranul din parc a rulat şi pelicula „Selfie”. 

Astăzi, în parc vor rula scurt-metraje ale unor vâlceni şi filme realizate de studenţi au U.N.A.T.C. Începând cu ora 22.15, va avea loc avanpremiera filmului „Planşa”, în regia lui Andrei Gheorghe. 

Organizatorii festivalului anunţă că, în cazul în care condiţiile meteo vor fi nevaforabile, râmnicenii sunt aşteptaţi, la film, în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Vâlcea. 

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea