„Scriitorul dodiilor“, indianistul George Anca, a murit la zece zile de la moartea soţiei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Indianistul George Anca Foto Adevărul

Cunoscut mai mult în India decât în România, scriitorul vâlcean George Anca s-a stins din viaţă, miercuri, 26 februarie, la vârsta de 76 de ani.

Născut la 12 aprilie 1944 în fosta comuna Bercioiu, acum Budeşti, din judeţul Vâlcea, George (Gheorghe) Anca a fost un scriitor specializat în indianistică, de notorietate internaţională.

Membru al Uniunii Scriitorilor, preşedinte al Asociaţiei Culturale Româno-Indiene (RICA) şi al Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, vicepreşedinte al Societăţii de Etnologie din România, cancelar naţional acreditat la ONU, George Anca a fost titularul primului lectorat românesc la Universitatea din Delhi, India (1977-1984, 2002-2003).

Traducător al religiilor, indianist în literatura sanscrită şi imnurile vedice, scriitor, eseist privind literatura antropologică şi orientală, poet, profesor universitar, a participat în mai multe rânduri la evenimente mondiale de indianistică şi a tradus o parte însemnată din marea epopee indiană Mahabharata.

A avut o carieră universitară în ţară şi în străinătate şi a urmat cursuri de specializare la universităţile din Roma şi Delhi, iar în domeniul televiziunii în W. F. Maukley, SUA; fiind doctor în litere al Universităţii din Bucureşti (1975). Este considerat întemeietorul unui nou stil literar – stilul dodiilor şi, deopotrivă, al unui limbaj artistic original. S-a autointitulat „scriitorul dodiilor”. Cei care şi-au pus, de altfel, amprenta asupra stilului său scriitoricesc au fost Constantin Noica şi Mircea Eliade, cu care a avut o strânsă legătură. 

„Magnatul virtuos al penelului”, aşa cum l-au caracterizat cei care l-au preţuit, a lăsat în urmă o vastă operă, fiind autor a peste 60 de volume în cele mai diverse genuri şi specii literare. 

În ceea ce priveşte legătura sa cu India, doctorul în filologie George Anca povestea: „India a fost un accident care apoi a devenit viaţa mea”.

În 2018, Vâlcea a primit donaţie fondul de indianistică al scriitorului George Anca şi o serie de cărţi din partea Ambasadei Indiei care sunt expuse la loc de cinste în cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.

„George Anca a plecat ieri (n. red. - 26 februarie). La 10 zile de la plecarea soţiei sale, Rodica. Pentru cine nu-l cunoaşte, plecarea asta, aproape simultană cu a soţiei, de parcă a răbdat doar un timp al jalei, îi poate da o idee despre sensibilitatea şi bunătatea acestui om. Iubitor de profunzimi, de cultura asiatică, scriitor, bun prieten”, scrie pe pagina sa de Facebook unul dintre cei care l-au cunoscut. 

Pe aceeaşi pagină se anunţă: „Pentru un ultim omagiu, trupul neînsufleţit a fost depus astăzi, 27 februarie, între orele 12.00 - 18.00, la capela mică a Cimitirului Bellu Militar”.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare