Râmnicu Vâlcea: Niciun medic vâlcean nu a semnat contractul cadru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii au semnat acte aditionale care le permit sa elibereze retete compensate

În prezent, în oraş, numai patru medici nu eliberează reţete compensate şi gratuite. Niciunul din cei 223 de medici de familie nu a semnat contractul-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, dar există acte adiționale încheiate cu aceștia.

La nivel local, singurul punct asupra căruia nu au căzut de acord medicii de familie cu reprezentanții CAS Vâlcea se referă la alocarea unor fonduri mai mari către Medicina primară. „Cu excepția a patru medici de familie din cadrul Policlinicii cu plată, ceilalți eliberează rețete compensate și gratuite sau trimiteri către specialiști. Nu am mers din cabinet în cabinet pentru a afla situația reală, dar semnalele atestă faptul că medicii de familie își fac datoria", a declarat Rodica Mărginean, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea. Deși la nivel central relația este destul de tensionată între medicii de familie și Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pe plan local lucrurile merg mai bine. Niciunul din cei 223 de medici de familie nu a semnat însă contractul-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea, dar există acte adiționale încheiate cu aceștia.


Bolnavii, speriaţi că vor rămâne fără medicamente


„La Vâlcea pot spune că medicii de familie sunt cei mai avantajați, până la semnarea contractului cadru sunt acoperiți de aceste acte adiționale", a completat Rodica Mărginean. Contractul cadru pentru anul 2011 trebuie semnat până în data de 30 iunie. Deja există medici care s-au interesat ce demersuri sunt necesare pentru semnarea contractului pe anul acesta cu CAS-ul. Între timp, bolnavii cronici sunt speriaţi că nu îşi vor mai putea plăti medicamentele de care au nevoie lunar. „Am fost operată de cancer şi am nevoie de tratament lunar. Până acum nu au fost probleme, dar mi-e teamă că nu voi mai primi reţetă compensată, iar tratamentul este destul de scump. Nu pot să îmi permit să îl plătesc integral", a afirmat Ioana Popa, (55 ani) din Râmnicu Vâlcea.


Contractul cadru, plin de nelămuriri


Aproximativ 70 la sută dintre medicii de familie din judeţul Vâlcea nu sunt de acord cu noile norme prevăzute de contractul cadru. „Fiecare medic vâlcean va semna după cum crede că va fi ars la buzunare. Sunt încă multe nelămuriri privind noul contract cadru cu care majoritatea dintre noi nu am fost de accord", precizează dr. Cristiana Bărăgănescu, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de familie din Vâlcea.

Mai multe pentru tine:
Relația scandaloasă de 72 de ore pe care fratele Regelui Charles a avut-o cu un model Playboy
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Alexandru Rogobete le cere medicilor de la Terapie Intensivă să nu mai poarte bijuterii: „Renunțați la verighetă sau plecați din ATI!”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România