Protest extrem  în faţa Guvernului. Mai mulţi disponibilizaţi de la combinatul Oltchim au intrat în greva foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi disponibilizaţi de la Oltchim au intrat în greva foamei, în faţa sediului Guvernului României.  Vâlcenii au recurs la acest gest extrem din cauza faptului că nu şi-au primit salariile compensatorii, deşi au trecut doi ani de când au fost concediaţi.

Cei şapte foşti angajaţi ai combinatului din Râmnicu Vâlcea spun că vor rămâne în greva foamei atâta timp cât le va permite starea de sănătate şi că vor dormi în această seară în parc. 

„Cerem plata salariilor comepnsatorii şi vrem ca cineva să fie tras la răspundere pentru tot ceea ce s-a întâmplat cu noi, cu acest combinat Oltchim. Vom sta în greva foamei atât cât este nevoie, iar în seara aceasta vom dormi sub cerul liber, în parcul de lângă Guvern. Noi ne-am fi dorit să protestăm chiar în faţa intrării în sediul Guvernului, dar au venit jandarmii şi ne-au forţat să ne mutăm peste stradă, probabil au zis că le stricăm imaginea”, declară Ion Drăghici, unul dintre protestatari.

Alte 20 de persoane care au lucrat la Oltchim până în iunie 2013 au anunţat că se vor deplasa la Bucureşti, joi dimineaţa, pentru a protesta.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate