Peste 50 de amenzi, la o înmormântare cu sute de persoane. Mulţi participanţi au plecat la sosirea Poliţiei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înmormântare cu sute de participanţi care nu respectă restricţiile pandemiei în Laloşu - Vâlcea Foto colaj capturi video - Facebook Alex Dragulin

Moartea unui tânăr din comuna Laloşu - Vâlcea, urmare a unui accident rutier, a strâns laolaltă sute de localnici, rude şi apropiaţi pentru a-l conduce pe ultimul drum.

Tragedia s-a produs sâmbătă seara, 10 aprilie, într-o comună din judeţul vecin, Olt, unde „Piţigoi”, cum îi spuneau cunoscuţii bărbatului de 31 de ani, plecase cu o maşină condusă de un tânăr de cu zece ani mai tânăr, deşi acesta avea permisul suspendat. 

La un moment dat, pe raza localităţii Iancu - Jianu, şoferul a pierdut controlul maşinii care a ieşit în afara părţii carosabile, unde s-a izbit violent de o canalizare. Pasagerul a făcut în urma impactului stop cardio-respirator, iar din cauza leziunilor incompatibile cu viaţa, a murit apoi la scurt timp. A fost nevoie de pompierii militari din cadrul echipajului de descarcerare pentru a scoate victima dintre fiarele contorsionate ale maşinii.

Două zile mai târziu, corpul neînsufleţit a fost dus acasă, în comuna Laloşu - Vâlcea, unde a fost aşteptat de întreaga suflare. 

Până în ziua în care a fost înmormântat, joi, 15 aprilie, a fost un du-te vino în casa acestuia, din partea celor care au venit să-i aprindă o lumânare la căpătâi. O dovedesc nenumăratele filmări postate pe paginile de socializare de rude şi amici. 

Ba chiar, timp de două zile, în curte au răsunat manele de jale, interpretate în permanenţă, aşa cum este obiceiul în etnia din care tânărul făcea parte, cu dedicaţii şi „banii fără număr” pentru ca lăutarii să cânte în memoria celui decedat. 

VIDEO Transmisiune live de la înmormântare

Din imaginile postate pe reţelele de socializare se observă că în tot acest timp, nimeni din cei prezenţi nu a purtat mască de protecţie şi nici nu a respectat distanţa socială, în ciuda pandemiei şi a restricţiilor impuse, la fel cum s-a întâmplat şi în ziua înmormântării, joi, 15 aprilie, când, din nou, sute de oameni s-au adunat să-l conducă pe ultimul drum. 

Numai că de această dată, mai mulţi localnici au sesizat ceea ce se întâmplă prin apelul unic de urgenţă 112. În Laloşu - Vâlcea, rata de infecţie cu SARS - CoV-2 este puţin peste 1/1000 de locuitori. 

Trei echipaje de poliţie din Bălceşti şi Secţia Rurală 10 Măciuca, precum şi un echipaj de jandarmi, au oprit cortegiul funerar în drum spre cimitir. La vederea maşinilor de poliţie, mulţi dintre participanţi au decis să părăsească alaiul.

Înmormântare cu sute de participanţi care nu respectă restricţiile pandemiei în Laloşu - Vâlcea Foto colaj capturi video - Facebook Alex Dragulin

Deşi autorităţile anunţaseră prezenţa a aproximativ 80 de participanţi, în final, vineri, 16 aprilie, au comunicat că poliţiştii care au rămas la faţa locului, pentru a se asigura că evenimentul se desfăşoară respectând restricţiile în vigoare legate de pandemie, au dat 45 de amenzi în cuantum de 22.500 lei, iar jandarmii şase sancţiuni contravenţionale în sumă de 3.000 lei. 

De asemenea, reprezentanţii poliţiştilor vâlceni au transmis şi faptul că verificările vor continua.

Vă mai recomandăm şi:

Cortegiu funerar cu sute de participanţi, întrerupt de forţele de ordine VIDEO

Consilier înjurat şi intimidat de colegi pentru că a vrut să filmeze dezbaterea publică a bugetului local VIDEO

Mai multe pentru tine:
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA