Patru investitori pentru Oltchim. Ungurii de la MOL au cumpărat caietul de sarcini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concernul maghiar MOL se numără printre investitorii interesaţi de combinatul din Râmnicu Vâlcea. De asemenea, caietul de sarcini a fost cumpărat şi de ruşii de la Oil Gas Trade, omul de afaceri Ştefan Vuza, prin Chimcomplex Borzeşti, şi consorţiul chinez Baota Petrochemical Group- Junlun Petroleum.

Concernul MOL distribuie carburant în Europa şi Orientul Mijlociu, iar în România deţine peste 140 de benzinării.  Intenţia de a cumpăra  combinatul vâlcean este una cât se poate de serioasă, cel puţin reiese din declaraţiile  administratorului judiciar de la Oltchim. 

“Noi ne-am pregătit pentru această privatizare în aşa fel încât să nu mai repetăm episoadele neplăcute din trecut. Caietul de sarcini este construit ca Oltchim să poată fi cumpărat de cei ce dispun de surse proprii sau de împrumuturi deja la dispoziţie. Din acest punct de vedere, jocul se duce mai degrabă în trei”,a declarat Gheorghe Piperea pentru Economica.net. 

Oil Gas Trade, companie în spatele căruia s-a spus că s-ar afla gigantul Gazprom, este hotărâtă să achiziţioneze combinatul vâlcean. Conform lui Florin Rozescu, reprezentantul în România al investitorului rus, OGT a cumpărat caietul de sarcini în urmă cu două săptămâni.

Ruşii au anunţat încă de acum câteva luni că sunt dispuşi să investească 300 de milioane de euro, astfel încât Oltchim să funcţioneze în sistem integrat cu rafinăria Arpechim Piteşti şi Divizia Petrochimică Bradu.

Potrivit lui Gheorghe Piperea, investitorul cu şanse scăzute să achiziţioneze combinatul  ar fi Ştefan Vuza, cel care a anunţat săptămâna trecută că se va împrumuta 200 de milioane de euro pentru Oltchim.

Companiile interesate pot depune oferte pentru cumpărarea Oltchim până în ultima zi a lunii ianuarie 2014. Selecţia investitorului a fost programată în ziua de 3 februarie.

Citeste si: 

Oltchim, pasărea Phoenix a industriei româneşti

Azerii de la SOCAR vor majora cu 35 milioane de euro capitalul firmei cumpă...

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi